Majoritatea cetățenilor din cele mai mari cinci țări europene cred că patriile lor sunt în declin, atmosferă care susține neîncrederea față de partidele politice și de instituțiile internaționale, pe fondul căreia populismul este în ascensiune, arată un sondaj efectuat în cele mai mari cinci țări ale UE, scrie AFP, citat de HotNews.
În Italia, 73% dintre persoanele chestionate cred că țara lor este în declin, procentul fiind de 69% în Spania, de 67% în Franța, 57% în Marea Britanie și 47% în Germania, potrivit studiului realizat în octombrie și noiembrie 2016 de Ipsos Global advisor și publicat luni.
Majoritatea francezilor (61%), italienilor (60%) și spaniolilor (56%) este convinsă că generația lor are o viață mai puțin bună decât cea a părinților, viziune împărtășită și de 44% dintre germani și de 43% dintre britanici.
Drept urmare, europenii nu mai au încredere în guvernele lor, cum este cazul a 89% dintre spanioli, 80% dintre italieni, 77% dintre francezi, 70% dintre germani și 66% dintre britanici!
Neîncrederea în instituțiile internaționale este cea mai mare în Spania (77%), dar procente mari se înregistrează și în Franța (65%), Italia (64%), Germania și Marea Britanie (59%).
Iar toate aceste atitudini hrănesc populismul din plin! Cu excepția Germaniei (34%), majoritatea respondenților cred că țara lor are nevoie de un lider puternic pentru a prelua puterea din mâinile celor care conduc în prezent (72% în Spania, 70% în Franța, 67% în Italia și Marea Britanie).
Pentru a îmbunătăți situația din țara lor, 80% dintre francezi se declară pregătiți să voteze pentru un "lider pregătit să schimbe regulile jocului", la fel ca 68% dintre italieni și 50% dintre britanici, față de doar 21% dintre germani.În Spania, 62% dintre persoanele chestionate se declară gata să voteze pentru un partid sau un lider pregatit să "schimbe radical status quo-ul".