Majoritatea din Parlamentul Cataloniei ar putea fi asigurată în continuare de formațiunile proindependență, după alegerile anticipate desfășurate joi. Cel puțin așa arată sondajele efectate la ieșirea de la urne, potrivit La Vanguardia.
Astfel, formaţiunea Stânga Independentă a Cataloniei (ERC) a obţinut între 34 şi 36 de mandate în Parlamentul catalan, Partidul Cetăţenilor (CS), 34-37 de locuri, iar mişcarea Împreună pentru Catalonia (JxSi), a premierului catalan demis Carles Puidgemont, este creditată cu 28-29 de mandate. Conform acestor date, cele trei formațiuni proindependență ar putea asigura la limită majoritatea din legislativul catalan.
Pe de altă parte, Partidul Socialist Catalan (PSC) va obţine între 18 şi 20 de mandate, potrivit primelor date.
Guvernul de la Madrid a retras autonomia Cataloniei, dizolvând Guvernul şi Parlamentul de la Barcelona, după ce regiunea şi-a proclamat independenţa. Ulterior, autoritățile spaniole au decis organizarea de alegeri anticipate.