Peste 1.000 de deţinuţi vor vota în închisoare. Administraţia Naţională a penitenciarelor a declarat că în fiecare unitate penitenciară unde se află persoane cu drept la votva fi amenajat un spaţiu special pentru amplasarea urnelor şi a cabinelor de vot, potrivit ANP.
În data de 27 septembrie, pot vota doar persoanele deţinute care nu şi–au pierdut drepturile electorale şi care au domiciliul sau reşedinţa în localitatea sau sectorul din municipiul Bucureşti, ori pe raza căruia se află penitenciarul, conform ANP.
Din aproape 21.000 de persoane private de libertate în penitenciarele din România, 1.193 au drept de vot la alegerile locale, iar dintre aceștia, 1.092 și-au exprimat în scris intenția de a vota.
De asemenea, pe durata procesului de vot, în unităţile subordonate ANP vor fi respectate măsurile recomandate de Institutul Naţional de Sănătate Publică, precum purtarea măştii de protecţie, vor fi supuşi triajului epidemiologic la intrarea în unitate şi vor completa chestionarul COVID-19 şi va fi respectată distanţarea fizică.