Aleksey Arestovich a răspuns cât va dura conflictul ruso-ucrainean: „Încetarea fazei active în Donbas nu înseamnă sfârșitul războiului”

Aleksey Arestovich a răspuns cât va dura conflictul ruso-ucrainean: Încetarea fazei active în Donbas nu înseamnă sfârșitul războiului
Foto: captura video.

Războiul declanșat de Rusia poate să cuprindă o perioadă mai lungă de timp, susține consilierul președintelui ucrainean, Aleksey Arestovich.

Potrivit expertului militar, noile arme primite de Ucraina vor putea avea un impact important asupra conflictului militar, mai ales la începutul lunii iunie.

Conflictul ruso-ucrainean va dura până la sfârșitul anului

Războiul în sine, potrivit lui, ar putea dura până la sfârșitul anului 2022.

„Trebuie să înțelegem că războiul va dura până la sfârșitul anului 2022. Încetarea fazei active în Donbas, această ofensivă specială, trecerea la o ‘poziționare’… Asta nu înseamnă sfârșitul războiului.

Totuși, acolo vor fi acțiuni tactice, raiduri, război… Aceasta este o poveste destul de lungă, totul depinde de o serie de circumstanțe”, a explicat  Arestovich în cadrul unui interviu pentru „Feigin Live”.

Vezi această postare pe Instagram

O postare distribuită de Ukraine.ua (@ukraine.ua)

Rusia a rămas fără 22.000 de soldați

Circa 22 de mii de ocupanți ruși au fost lichidați de armata ucraineană, în perioada 24 februarie – 26 aprilie. Anunțul a fost făcut de reprezentanții Statului Major, pe rețelele de socializare.

Potrivit sursei citate, pierderile inamicului din 24 februarie până în 26 aprilie s-au ridicat la aproximativ 22,1 mii de persoane.

De asemenea, Forțele Federației Ruse au pierdut: 918 tancuri, 2.308 vehicule blindate de luptă, 416 sisteme de artilerie, 149 de sisteme de lansare multiplă de rachete, 69 de sisteme de apărare aeriană, 184 de avioane, 154 elicoptere, 1 mie 643 de unități de echipamente auto,
8 nave/barci, 76 de rezervoare cu combustibili și lubrifianți, 205 drone de nivel operațional-tactic, 31 de unități de echipamente speciale și patru lansatoare.

Urmăriți B1TV.ro și pe