Ambasadorul Franței: Vizita președintelui Hollande în România, pregătită în mod activ de autoritățile franceze

Ambasadorul Franței: Vizita președintelui Hollande în România, pregătită în mod activ de autoritățile franceze
Foto:economica.net

Vizita președintelui Francois Hollande în România este pregătită activ de autoritățile franceze, a declarat Francois Saint-Paul, ambasadorul Franței la București, potrivit Agerpres.

"Domnule președinte, (…) v-ați de plasat de două ori în Franța în cursul anului 2015. L-ați invitat pe președintele Hollande să vină în România. Prim-ministrul României, domnul Cioloș, s-a deplasat în Franța în cursul acestui an, de asemenea de două ori. Domnul Hollande a răspuns pozitiv și aș spune chiar foarte pozitiv la invitația dumneavoastră. Pregătim în mod activ această viitoare vizită, care ar trebui să fie la înălțimea relațiilor noastre", i s-a adresat Saint-Paul președintelui Klaus Iohannis, în discursul susținut la recepția de Ziua Națională a Franței.

Diplomatul francez a mai susținut că multe lucruri apropie România și Franța și că de multă vreme nu au mai existat schimburi atât de intense între miniștrii celor două state: "Aș putea să zic chiar că totul ne apropie. Noua Foaie de parcurs a Parteneriatului strategic, semnată de domnul Cioloș și domnul Valls, la Paris la 10 iunie este o dovadă în acest sens. De multă vreme nu au mai avut loc schimburi atât de intense între miniștrii țărilor noastre, din toate domeniile. Așteptați multe lucruri din partea Franței și noi așteptăm multe din partea României. Suntem ambițioși".

În iunie, premierul Dacian Cioloș a anunțat că președintele Francois Hollande va veni în septembrie la București însoțit de o delegație de oameni de afaceri.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`