Anders Behring Breivik, autorul masacrului de anul trecut din Norvegia, în care au murit 77 de persoane, a efectuat din nou salutul nazist în timp ce intra marţi în sala de judecată, în a doua zi a procesului său.
Ca şi în prima zi, Breivik, după ce a fost eliberat din cătuşe, şi-a dus pumnul strâns în dreptul inimii apoi a întins braţul, în fața rudelor celor pe care i-a ucis.
Unul dintre cei cinci judecători care participă la procesul lui Breivik a fost exclus de tribunal pentru declaraţii ce generează îndoieli cu privire la imparţialitatea sa.
La scurt timp după atacuri, Thomas Indreboe – un recepţioner desemnat judecător din partea societăţii civile, conform unui mecanism de justiţie populară în vigoare în Norvegia – a scris pe Internet: „Pedeapsa cu moartea este singura soluţie justă în acest caz!!!!!!!!!!”.
Şedinţa a fost suspendată pentru 30 de minute, tribunalul exprimându-şi dorinţa de a examina competenţa de a participa la proces a judecătorului.
Anders Breivik este judecat pentru uciderea a 77 de persoane în luna iulie 2011, atunci când a detonat o bombă în centrul oraşului Oslo iar mai apoi a împuşcat câteva zeci de tineri reuniţi pe Insula Utoya la o conferinţă a tineretului laburist.
Inculpatul a recunoscut că este autorul crimelor, însă nu se consideră vinovat din punct de vedere penal pentru că a acţionat în legitimă apărare. El nu a recunoscut nici autoritatea tribunalului întrucât instanţa a fost numită de politicienii care susţin multi-culturalismul, politică împotriva căreia Breivik s-a pronunţat în repetate rânduri.
Timp de cinci zile, cei cinci judecători, rudele victimelor, supravieţuitorii şi jurnaliştii vor asculta mărturiile sale. Procesul va fi transmis parţial de televiziunile norvegiene, excepţie făcând o mare parte a declaraţiilor sale, din motive de securitate.
Traficul de pe străzile din jurul tribunalului este şi acum restricţionat iar efective impresionante de poliţişti şi jandarmi patrulează prin Oslo.
Un verdict final va fi dat la finele celor zece săptămâni de proces.
Anders Breivik, o personalitate controversată
Înalt, bine făcut, atletic şi atent cu ţinuta sa. Aşa îl caracterizează apropiaţii pe cel care avea să fie cunoscut în lume drept autorul masacrului de pe insula Utoya. De asta nimeni nu a bănuit că tânărul Anders Breivik va deveni în scurt timp unul dintre cei mai sângeroşi criminali din istorie.
„Am avut o educație privilegiată, cu persoane responsabile și inteligente în jurul meu”, aşa mărturisea Anders Breivik într-un manifest care a apărut pe internet în ziua masacrului de la Utoya.
Născut la 13 februarie 1979, Anders Breivik, a avut o copilărie obişnuită. El nu a apucat să fie împreună cu ambii părinţi, care au divorţat la scurt timp după ce s-a născut.
„Nu am avut niciodată probleme cu banii”, susţine Breivik, care recunoaşte că a avut de la mama sa mult mai multă libertate decât şi-a dorit.
„Anders este un copil puţin anxios, foarte puţin sociabil, care zâmbea fals. Zâmbetul său dezarma pe oricine. Ideal ar fi ca el să fie dus într-o familie stabilă”, spun apropiații novergianului.
Foştii colegi de liceu spun că Anders Behring Breivik era un adolescent discret, care nu îşi găsea locul. A renunţat la liceu la 18 ani ca să devină om politic. Odată cu majoratul, Breivik a devenit membru al organizaţiei de tineret a Partidului Progresului, o formaţiune de dreaptă, cunoscută în Norvegia pentru atitudinea sa anti-imigraţie.
Controverse naşte şi atitudinea sa. Deşi se descrie ca pe o persoană tolerantă şi relaxată, el critică în dese rânduri islamismul, multiculturalismul şi marxismul, de fapt, tot ceea ce l-a motivat să comită sângeroasele atacuri de pe Insula Utoya şi din capitala Norvegiei, Oslo. 77 de oameni au fost atunci omorâţi cu sânge rece.