Externe - 09 dec, 16:06
Un atac armat a avut loc în Barcelona, în cartierul Nou Barris, în urma căruia o persoană a murit, iar alte două au fost rănite.
Persoanele implicate în atacul armat provin din Republica Dominicană, conform Cotidianul.
Cele două persoane rănite, o tânără de 22 de ani şi un bărbat de 30 de ani, se află internate în spital, prima fiind în stare gravă, iar bărbatul în stare critică.
Poliţia a declanşat o operaţiune masivă pentru găsirea maşinii din care s-au tras focurile de armă. Martorii au declarat că o maşină suspectă a parcat lângă automobilul victimelor înainte de a fi auzite primele focuri de armă.
Din primele cercetări reiese că este vorba despre o reglare de conturi.