Atenţionare de călătorie. Fenomene meteo extreme, ploi și căderi masive de zăpadă în Grecia

Atenţionare de călătorie. Fenomene meteo extreme, ploi și căderi masive de zăpadă în Grecia
Sursa foto: Pixabay

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie pentru persoanele care călătoresc în Grecia.

Astfel, pentru intervalul 11-12 decembrie 2021, Serviciul elen de Meteorologie (EMY) a emis o avertizare meteo referitoare la deteriorarea bruscă a condițiilor meteorologice și manifestarea unor fenomene extreme (precipitații abundente, inclusiv grindină și căderi masive de zăpadă, în zonele muntoase din nordul țării, furtuni și intensificări importante ale vântului).

Fenomenele meteo extreme vor afecta treptat întreg teritoriul elen, intensitatea maximă a acestora fiind prognozată pentru regiunea Attica (Atena) în cursul zilei de 11 decembrie 2021.

Intensitatea vântului va atinge 7-8 grade pe scara Beaufort, rafalele de vânt putând ajunge izolat și la 9 grade pe aceeași scală.

Cetățenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Atena (+302106710035) și Consulatului General al României de la Salonic (+302310340088), apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanență.

De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefonul de urgență al misiunii diplomatice a României în Republica Elenă (+306978996222) și Consulatului General al României de la Salonic (+306946049076).

Ministerul Afacerilor Externe  recomandă consultarea paginilor de Internet http://atena.mae.ro, http://salonic.mae.ro, https://ec.europa.eu/consularprotection/travel-advice_ro, www.meteoalarm.org, www.mae.ro şi reamintește faptul că cetățenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziție aplicația „Călătorește în siguranță” (http://www.mae.ro/app_cs), care oferă informații şi sfaturi de călătorie.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`