Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a ameninţat Uniunea Europeană că va permite milioanelor de refugiaţi sirieni să se ducă spre Europa în situaţia în care Bruxelles-ul va caracteriza ofensiva turcădrept „o ocupaţie”, arată CNN.
În timpul unui discurs susţinut joi, la Ankara, Recep Erdogan a cerut Uniunii Europene „să-şi bage minţile în cap”.
„Voi spune asta încă o dată. Dacă încercaţi să caracterizaţi operaţiunea drept o ocupaţie, treaba noastră se va uşura atunci când vom deschide uşile pentru a trimite 3,6 milioane de refugiaţi către voi”, a declarat preşedintele turc.
De precizat că nu este prima dată când preşedintele turc foloseşte argumentul „milioanelor de refugiaţi” pentru a pune presiune pe Uniunea Europeană. Asta deși Ankara primește de la Uniune Europeană miliarde de euro pentru susținerea refugiaților.
Îngrijorările Bruxelles-ului venind nu doar din riscurile de amplificare a tensiunilor din Şiria, ci şi din cele de natură umanitară – ce survin din amplificarea tensiunilor.
Potrivit estimărilor Agenției ONU pentru Refugiați (UNHCR) „sute de mii de civili din nordul Siriei se afla acum în calea pericolului. Civilii şi infrastructura civilă nu trebuie să fie ţinte”.
Între timp, Ministerul Apărării turc a indicat un număr de 277 de „terorişti” ucişi de miercuri încoace, fără însă să specifice câţi erau forţăcombatantă şi câţi erau civili.