Banca Centrală Europeană (BCE) a majorat din nou dobânzile-cheie cu 0,75%, pentru a face faţă ”exploziei” inflaţiei în zona euro, alimentată de consecinţele Războiului rus din Ucraina, relatează AFP.
Rata remunerării lichidităţilor bancare nedistribuite prin credit creşte la 1,5%, iar cea a operaţiunilor de refinanţare pe termen scurt cu 2%, precizează într-un comunicat BCE.
BCE anunţă că ”preconizează să-şi crească” dobânzile în următoarele luni.
Majoritatea economiştilor estimează că dobânda neutră, la care BCE nu stimulează şi nici nu împiedică creşterea, este între 1,5% şi 2%. Cu toate acestea, pieţele văd vârful ciclului dobânzilor la un nivel mai ridicat, iar investitorii iau acum în calcul dobânzi cu puţin peste 2,5%, în primăvara viitoare.
Gheorghe Ialomițianu a atras atenția că ratele în euro ar putea crește:
„Sigur că vom fi afectați pentru că multe împrumuturi sunt în euro. Vor crește dobânzile în euro. Multe tranzacții se fac în euro și s-ar putea să avem o creștere a prețurilor și o reducere a resurselor în euro ceea ce ne-ar afecta și la efectuarea de împrumuturi. Noi mergem în continuare pe creșterea consumurilor bazate pe importuri și nu din producția internă. Suntem afectați foarte mult și nu am văzut o reacție. Ar trebui să vedem ce e de făcu pentru a nu mai fi dependenți de extern”.