Barack Obama, învestit în fața americanilor în cel de-al doilea mandat de președinte: Să facem ca adevăratele valori să fie reale pentru toți americanii

Barack Obama, învestit în fața americanilor în cel de-al doilea mandat de președinte: Să facem ca adevăratele valori să fie reale pentru toți americanii
Președintele american Barack Obama a depus, luni, jurământul de învestire pentru preluarea celui de-al doilea mandat prezidențial, iar imediat după acest moment s-au tras mai multe salve de focuri. Obama și-a...

Președintele american Barack Obama a depus, luni, jurământul de învestire pentru preluarea celui de-al doilea mandat prezidențial, iar imediat după acest moment s-au tras mai multe salve de focuri.

Obama și-a început primul discurs din al doilea său mandat de preşedinte spunând că la fiecare ceremonie de învestire a unui președinte, americanii sunt martori ai democrației.

”Ne aduce aminte că nu contează culoarea pielii sau religia, ci originea numelui nostru. Asta ne face pe noi America, alianța noastră față de un ideal scris într-o declarație, făcută și ea acum peste două secole. Libertatea noastră este un dar de la Dumnezeu, dar ea trebuie asigurată de oamenii de pe Pământ”, și-a început președintele discursul.

”Acum, mai mult ca niciodată, trebuie să facem toate lucrurile împreună ca o singură națiune, ca un singur popor. Această generație de americani a fost testată de crize. Se sfârșește acum o decadă de război. A început o recuperare economică. Posibilitățile americanilor sunt nelimitate deoarece avem toate calitățile: tinerețe, diversitate și deschidere, o capacitate de a ne expune la risc și darul reinvenției”, a adăugat Obama.  

”Acum este testul generației noastre să continue ce au început pionierii țării noastre. Călătoria noastră nu s-a terminat până ce soțiile și mamele noastre nu și-au câștigat egalitatea, până ce frații și suroriloe noastre gay nu vor fi tratați egali, până ce fiecare cetățean va fi forțat să stea ore întregi să-și exercite dreptul de a vota, până nu vom găsi o posibilitate de a-i ajuta pe imigranți, până ce tinerii ingineri nu vor fi înrolați pe piața de muncă, până ce copii noștri nu vor ști că oamenilor le pasă de ei și sunt prețuiți și mereu în siguranță, acest lucru este testul generației noastre”, a mai spus președintele american.

”Cetățeni americani, jurământul pe care l-am depus astăzi în fața dvs, la fel ca cel pe care l-au depus și alții, este față de Dumnezeu și țară, nu față de partid sau de facțiune”, a conchis Obama.

Discursul lui Barack Obama la învestirea în cel de-al doilea mandat prezidențial

Embed: