Președintele Statelor Unite, Barak Obama, a ținut, vineri, un discurs în cadrul căruia a afirmat că SUA va ieși din criză, bazându-și afirmația pe scăderea șomajului. Afirmația președintelui american vine pem fondul temerilor crescânde privind o nouă criză financiară, potrivit Mediafax.
„Doresc ca americanii şi partenerii noştri din întreaga lume să ştie acest lucru: vom ieşi din criză, lucrurile se vor îmbunătăţi”, a spus Obama.
Declarația președintelui Obama pare susținută de evoluția pieței muncii din SUA pe luna iulie, când a fost înresistrată o scădere a șomajului de la 9,2% la 9,1% ca urmare a creșterii cererii de forță de muncă în sectorul privat.
Numărul locurilor de muncă a crescut în SUA cu 117.000 în luna iulie, potrivit statisticilor Ministerului Muncii, depășind prognoza de 85.000 a analiștilor. Scăderea ratei șomajului s-a datorat și faptului că un număr mai mare de persoane au ieșit de pe piața muncii.