Forțele aeriene daneze au interceptat două bombardiere rusești care au fost identificate deasupra Danemarcei în timp ce se îndreptau spre o zonă pe care Olanda o monitorizează pentru NATO, au anunțat forțele aeriene olandeze, luni, transmite Reuters preluată de The Jerusalem Post.
Avioanele de vânătoare F-16 olandeze au fost mobilizate, luni dimineață, însă bombardiere rusești au fost interceptate înainte de a pătrunde în spațiul aerian olandez și s-au întors din drum.
Purtătorul de cuvânt al forțelor aeriene olandeze spune că avioanele sunt interceptate dacă nu au cod unic de identificare, nu prezintă un plan de zbor sau dacă nu se angajează în dialog.
Încălcarea spațiilor aeriene ale țărilor europene nu este un lucru rar pentru aeronavele rusești, spune reprezentantul forțelor aeriene olandeze.
Reuters nu a reușit deocamdată să ia legătura cu Ministerul danez al apărării pentru o reacție.