Externe
Casa de modă Versace nu va mai folosi blană în piesele vestimentare pe care le va produce, a declarat directorul de creație, Donatella Versace.
„Blană? Am încetat cu acest lucru. Nu vreau să omor animale pentru a crea modă. Nu este corect”, a afirmat Versace.
Anterior, Versace a rezistat presiunii de a se alătura altor branduri de modă, precum Armani, Calvin Klein, Hugo Boss şi Ralph Lauren, care au eliminat din colecţiile lor produsele din blană, scrie Click.