Cel puțin șase instituții de învățământ au fost amenințate cu bomba, în Germania / 600 angajați, evacuați de urgență

Cel puțin șase instituții de învățământ au fost amenințate cu bomba, în Germania / 600 angajați, evacuați de urgență
Sursa foto: Flickr.com

Cel puțin șase instituții de învățământ din Germania au fost amenințate cu bomba, luni dimineață, 23 octombrie, relatează DPA. Tot luni a fost amenințat cu bomba și sediul canalului public ZDF din orașul Mainz (Vest).

Sute de elevi și angajați, evacuați de urgență

Cursurile de dimineață au fost anulate pentru sute de elevi. În aproape toate cazurile, la scurt timp după anularea orelor, s-a dat undă verde pentru reluarea cursurilor programate pentru ziua de luni.

De aceste amenințări au fost afectate instituțiile de învățământ din orașele bavareze Augsburg și Regensburg, Karlsruhe și Mannheim în landul Baden-Wurttemberg, Solingen în Renania de Nord-Westfalia şi în capitala Turingiei, Erfurt.

În trei dintre cazurile amenințărilor cu bomba, școlile au primit amenințarea prin e-mail. Motivul nu era cunoscut în jurul orei prânzului.

Mai multe clădiri din cadrul ZDF au fost evacuate pentru siguranța întregului personal și a altor persoane, printre care și clădirea operațiunilor de difuzare, dar și clădirea în care se află administrația postului, notează Agerpres.

După amenințările cu bomba și a undei verde, aproximativ 600 de angajați ai ZDF s-au întors la locurile de muncă.