Cimitirul Bellu, un loc care adăpostește un secol de istorie: Personalităţi, legende şi drame, încremenite la aceeaşi adresă din Bucureşti (FOTO)

Material realizat prin Programul Cultural București – Centenar cu sprijinul Primăriei Municipiului București prin Administrația Monumentelor și Patrimoniului Turistic

Cimitirul Șerban Vodă din București, mult mai cunoscut sub numele de ”Bellu”, este, probabil, alături de Cimitirul vesel de la Săpânța, cel mai cunoscut astfel de loc din România. Inclus în anul 2010 în Asociaţia Cimitirelor Semnificative din Europa, și deseori numit "Micul Pere Lachaise" al Bucureștiului, acesta reprezintă o adevărată lecție de istorie pentru fiecare turist venit să-l viziteze.

Povestea Cimitirului Bellu începe la jumătatea secolului al XIX-lea, atunci când baronul Barbu Bellu, ministru al Cultelor și Justiției la acea vreme, a donat Sfatului orășenesc, adică Administrației Publice Locale, terenul de pe ulița Șerban-Vodă din Capitală, unde se afla o grădină de portocali. Până în 1850, obiceiul era ca bucureștenii să își îngroape morții în curțile bisericilor, însă ulterior autoritățile au luat decizia de a crea cimitire în afara orașului. Astfel, în 1852, Sfatul orășenesc hotărăște începerea lucrărilor pentru amenajarea cimitirului pe terenul donat de familia Bellu.

În același timp, s-a luat decizia ridicării unei capele, pe locul unde se aflase în trecut biserica lui Bellu cel Bătrân, tatăl baronului. Planurile sunt întocmite de arhitectul Alexandru Orăscu, iar realizarea interiorului a căzut în sarcina pictorului Constantin Lecca.

Primele persoane au fost înhumate în cimitirul de pe ulița Șerban-Vodă în anul 1856. Doi ani mai târziu, cimitirul ajunge să funcționeze conform legii, iar în 1859, Guvernul începe să aplice reglementarea conform căreia osemintele celor înhumați în oraș trebuie să fie mutate în locurile de veci din afara Capitalei.

Potrivit datelor din Arhiva Cimitirelor, primul concesionar al unui loc în Cimitirul Bellu este chiar cel care s-a ocupat de organizarea acestuia, C. A. Rosetti. El a cumpărat atunci un loc de veci pentru fiica sa, Elena.

În 1862, Cimitirul Bellu trece în administrația Primăriei Capitalei, iar edilul Pache Protopopescu este cel care va pune piatra de temelie la construcția noii capele, realizate în stilul catedralei dinKarlsbad, din Cehia. (Sursa: Wikipedia)

Sute de destine marcante, încheiate în același loc

Cimitirul Bellu a fost gândit la început cu scopul practic de a înhuma morții Capitalei la periferia orașului, aducând astfel Bucureștiul în rând cu marile capitale europene. În timp, însă, locul a devenit un veritabil muzeu în aer liber, un monument istoric în adevăratul sens al cuvântului. Pe fiecare alee a cimitirului se află nenumărate statui, busturi, cavouri și monumente funerare, unul mai impunător decât altul. Asta pentru că sub lespezile de marmură își dorm somnul de veci sute de personalități care au marcat istoria României – oameni politici, arhitecți, medici, scriitori, artiști sau sportivi.

De la Nicolae Iorga, Titu Maiorescu, Corneliu Coposu, Ion Diaconescu, Radu Vasile, Zoe Petre și Paula Iacob, până la Dimitrie Gusti, Theodor Pallady, Aurel Vlaicu, Traian Vuia și Lia Manoliu, toți aceștia au fost înmormântați în cunoscutul cimitir din Capitală.

De asemenea, pe Aleea scriitorilor din Cimitirul Bellu se află mormintele unor personalități ca George Bacovia, Ion Luca Caragiale, Mihai Eminescu, Emil Gârleanu, Petre Ispirescu, Nicolae Labiș, Alexandru Macedonski, Adrian Păunescu, Camil Petrescu, Marin Preda, Liviu Rebreanu, Mihail Sadoveanu sau Nichita Stănescu.

La fel de plină de nume mari este și Aleea artiștilor, unde își dorm somul de veci oameni extrem de iubiți, și astăzi, de români: Toma Caragiu, Anda Călugăreanu, Gheorge Dinică, Ion Dolănescu, Emil Hossu, Amza Pellea, Gică Petrescu, Adrian Pintea, Florian Pittiș, Dem Rădulescu, Dan Spătaru, Laura Stoica, Maria Tănase, Marin Moraru, Radu Beligan, Sebastian Papaiani, Olga Tudorache sau Cristina Stamate.

Poveștile de pe aleile cimitirului

Însă pasionații de istorie și cultură care vizitează Cimitirul Bellu pot nu doar să aducă un omagiu unor oameni care și-au lăsat amprenta asupra societății românești din ultimul secol și jumătate, ci au ocazia inclusiv să afle povești impresionante care se lasă uneori descoperite doar privind cu atenție monumentele de pe aleile cimitirului.

Într-un articol apărut în în revista Formula As, este prezentat destinul tragic din spatele monumentului fraţilor Poroieneanu. La sfârșitul secolului al XIX-lea, Constantin Poroineanu pleacă să studieze la Paris, unde se îndrăgostește nebunește de o franțuzoaică. În urma aventurii lor, aceasta rămâne însărcinată, însă tatăl lui Constantin, care nu era de acord cu relația, îl obligă pe acesta să se întoarcă în țară, amenințându-l că îl va dezmoșteni.

Peste ani, fiul lui Constantin Poroineanu pleacă, la rândul său, la studii în capitala Franței și se îndrăgostește de o fată cu care se căsătorește în secret. Pus în fața faptului împlinit în momentul în care fiul său revine în țară alături de proaspăta lui soție, Constantin Poroineanu accepta relația dintre ce doi însă, la scurt timp, punând cap la cap mai multe informații, își dă seama că nora sa este nimeni alta decât fiica lui, rodul pasiunii trăite la Paris în tinerețe. Cuprinși de disperare în fața întorsăturii pe care o ia destinul lor, cei doi tineri își pun capăt zilelor. Iar povestea lor tragică este întruchipată de monumentul din Cimitirul Bellu, realizat de artistul italian Raffaello Romanelli, care înfățișează o tânără moartă culcată pe spate şi un tânăr ce stă la picioarele ei cu capul plecat.

Foto:cancan.ro

La fel de tristă este și povestea din spatele statuii ”Doamnei cu umbrelă” care străjuiește un mormânt din cimitir. Legenda spune că acolo este înmormântată profesoara de limbi străine și guvernanta, Katalina Boschott, care a fost amanta unui bărbat bogat din București. Identitatea acestuia este învăluită în mister, unele surse susținând că este vorba despre George Assan, din familia proprietarului primei mori cu aburi din România, în timp ce în alte istorisiri se vorbește chiar despre persoana lui Carol al II-lea.

Cert este însă că, aflată la Herculane, Katalina Boschott a trăit o intensă poveste de dragoste cu enigmaticul domn. Și tot acolo ea a suferit o operație nereușită de peritonită. Pe patul de moarte ar fi spus: "Cet animal de medecin m'a tuee! (Acest animal de medic m-a ucis!)", cuvinte care au fost încrustate cu litere de aur în piatra funerară. În timp, însă, literele au fost furate, pe monument rămânând doar urmele lor.

Statuia, în mărime naturală, a doamnei cu umbrelă a fost realizată de același artist Raffaello Romanelli. Potrivit legendei, femeia s-ar uita direct înspre cel care a omorât-o, iar primul cavou, pe linie este al medicului legist Mina Minovici.

Foto:libertatea.ro

Încărcată de istorie este și povestea monumentului funerar al Iuliei Hașdeu, numit ”mormântul-poemă” de contemporanii acesteia. Realizat de sculptorul, Ion Georgescu, după indicațiile transmise chiar de Iulia în urma ședințelor de spiritism pe care le făcea tatăl ei, cavoul este o construcție încărcată de simboluri. Astfel, la intrare, pe frontispiciu stau scrise cuvintele: "Mai sedi putin!", iar în fața mormântului se află și acum băncuța pe care se așeza Bogdan Pietriceicu Hașdeu atunci când venea să-și plângă fiica. În locul unde ar fi trebuit să existe o cruce, se afla un templu, deasupra căruia stă un glob pământesc, susținut de doi sfincși. Pe glob sunt indicate orașele în care a trăit și studiat Iulia: București, Paris, Roma.

Inițial, în interiorul criptei se aflau busturile din teracota ale lui Iisus, Victor Hugo și Shakespeare, iar în spatele lor, o oglindă de Murano, însă toate au dispărut. Deasupra, pe plafon, din două table de marmură albă, se găsea o carte deschisă, pe care era inscripționat cu aur cuvântul Dumnezeu, în limbile greacă, latină, ebraică, chineză și arabă. Acum, au mai rămas doar fragmente din marmura spartă. Din criptă a fost furat inclusiv craniul Iuliei Hașdeu care putea fi văzut prin fereastra de cristal a sarcofagului.

Foto:eastcomfort.com

Material realizat prin Programul Cultural București – Centenar cu sprijinul Primăriei Municipiului București prin Administrația Monumentelor și Patrimoniului Turistic