Cine este Ben Toma, românul care a devenit liderul republicanilor din Arizona

Cine este Ben Toma, românul care a devenit liderul republicanilor din Arizona
Bem Toma a fost ales președintele Camerei Reprezentanților din Arizona. Foto: Facebook Ben Toma

Ben Toma este un politician republican american cu origini românești, ajuns la cel de-al patrulea mandat în legislativul statului Arizona, anunță Digi24.

Politicianul originar din Cluj a povestit pentru sursa citată cum se face politică în America.

Cine este Ben Toma

Ben Toma a plecat alături de familie de la Cluj Napoca, în Statele Unite ale Americii, pe când nu împlinise nici 9 ani. Acum are 43 și este românul cu cea mai înaltă poziție politică în SUA, potrivit TVR: liderul majorității în Camera Reprezentanților din statul Arizona, a doua poziție după cea a președintelui Camerei.

În Arizona, stat situat în sud-vestul SUA, unde activează acesta, Camera Reprezentanților are 60 de membri, iar Senatul 30. În Cameră, 31 dintre cei 60 de membri sunt republicani, iar 29 democrați. Ben Toma este liderul majorității, a doua poziție în ierarhia Camerei, după cea a președintelui, mai scrie sursa citată.

„Eu nu am plan ca să încep din nou, ca să fim clari. Dar, ce-o să fac după, încă nu știu”, a declarat Ben Toma pentru Digi24.ro.

„Noi (n.r. congresul statal) avem mult mai mult de lucru, mult mai multe legi decât cei de la congresul național. Ce facem noi are mult mai mult impact în viața omului de rând decât ce fac cei din DC (n.r. Washington). Pentru oricine care nu e în America, ei sunt mai importanți, dar pentru omul care locuiește aici, de multe ori ce se întâmplă în stat e mai important decât ce se întâmplă la nivel federal”, a susținut Ben Toma.

„Trecem legi în toate domenile. De exemplu, cum a fost decizia privind avortul, Roe vs Wade, la Curtea Supremă. Ce au decis ei (Curtea Supremă – n.r.) este că dreptul de avort nu e în Constituție. Și atunci au trimis-o la toate statele să decidă dacă e legal sau nu. Deci au făcut problema noastră și noi trebuie să decidem la nivel de stat dacă e legal sau nu. În Arizona nu e legal, în California, de exemplu, care e statul vecin, e legal. Deci fiecare își face legile cum crede”, a adăugat acesta.

„Maricopa County este condusă de un consiliu format din cinci membri aleși de public. Dintre cei cinci, patru sunt republicani, unu e democrat. De ce ar căuta republicanii să facă fraudă asupra republicanilor? Dacă stai să te gândești, nu prea are rost să spui așa. E mai ușor să explic treaba asta în engleză, am învățat eu cât am fost aici la guvern că «not to assume conspiracy when simple incompetence is usually the answer» (să nu cauți o conspirație când răspunsul este de obicei simpla incompetență – trad.).

Deci cred că, pur și simplu, nu au fost pregătiți. Acum, nu știu de ce nu au fost pregătiți, după toată atenția care a fost asupra Maricopa County în 2020. Cred că aș fi testat, aș fi încercat, aș fi făcut tot ce e posibil să nu se întâmple așa ceva. Dar s-a întâmplat. Marea majoritate a problemelor le-au rezolvat în ziua aceea, într-o oră sau două. Au fost câteva care au durat mai mult, până pe la 3 sau 4 după-masă. Și, după câte știu eu, toată lumea a avut șansă să voteze, până la urmă, numai că a trebuit să aștepte mai mult decât ar fi trebuit”, a explicat acesta atunci când a fost întrebat dacă alegerile prezidențiale din 2020 au fost fraudate.