Clanul Marks, o familie de romi de origine română, stabilită în Statele Unite, a câştigat peste 40 de milioane de dolari în 20 de ani, din descântece, vrăji şi aşa-zise leacuri pentru tot felul de boli.
În urma zecilor de plângeri primite de la clienţi păcăliţi, poliţia americană a deschis anchete în Florida şi în New York. Investigaţiile au dus la arestarea a opt escroci, iar una dintre cele mai importante membre ale clanului este Nancy Marks, în vârstă de 42 de ani. Rechizitoriul cuprinde 61 de capete de acuzare, cele mai importante fiind înşelăciunea, spălarea de bani sau fraudă informatică.
Clientii renunțau de bună voie la avere, bijuterii și alte obiecte de valoare, pentru a se „purifica”. Poliția americană nu doar ca i-a reținut pe cei opt membri ai clanului Marks, ci le-a ți confiscat o serie de bunuri. Printre acestea se numară o vilă în Florida, un iaht, monede de aur în valoare de aproape două milioane de dolari, relatează ABC. Autoritățile au mai confiscat 14 mașini, dintre care patru Mercedes Benz, un BMV, un Rolls Royce și un Bentley. Clanul Marks a mai rămas și fără două motociclete Harley Davidson.
Gruparea susţinea că poate purifica bijuteriile şi alte obiecte de valoare şi că poate intra în legătură cu Arhanghelul Mihail sau cu spiritele morţilor.
Politia îi mai cauta înca pe doi dintre membrii clanului Marks, acuzați și ei de înșelăciune, care locuiesc în Florida și în New Jersey.