Corupţia continuă să facă ravagii în lume, apreciază Transparency International în raportul său asupra corupţiei în 2012.
Indicele, stabilit pe baza unor date culese de către 13 instituţii internaţionale – între care Banca Mondială, bănci asiatice şi africane de dezvoltare sau Forumul Economic Mondial – este cuprins între zero pentru „cea mai coruptă ţară” şi o 100 pentru cea mai necoruptă.
Danemarca, Finlanda şi Noua Zeelandă împart prima poziţie în rândul ţărilor celor mai „necorupte”, cu scoruri de peste 90. Japonia şi Marea Britanie se clasează ex aequo pe locul 17, fiind urmate de Statele Unite, pe poziţia a 19-a, realtează The Guardian.
La polul opus întâlnim țări precum Somalia, Coreea de Nord sau afganistan, cu scoruri de maximum 8 puncte.
România se află pe poziția 66 în clasamentul întocmit de cei de la Transparency International. Țara noastră a obţinut un scor de 44 de puncte, fiind la egalitate cu Arabia Saudită şi Kuwaitul şi în urcare cu nouă poziţii faţă de anul precedent.
În 2011, România a ocupat locul 75, la egalitate cu China. În 2010, țara noastrăp s-a situat pe locul 69 în clasament, cu 3,7 puncte şi locul 25 între cele 27 de state membre UE, în urma sa fiind Bulgaria (3,6 puncte) şi Grecia (3,5 puncte).