Autoritățile iau măsuri de combatere a infestării Colosseumului, după ce mai multe clipuri de pe rețelele de socializare au arătat cum șobolanii roiesc în jurul monumentului istoric, potrivit Observatornews.ro.
Turiștii care eu mers să viziteze cea mai cunoscută atracție turistică din Roma au postat videoclipuri pe rețelele de socializare care arată rozătoarele hoinărind în apropierea amfiteatrului antic, potrivit BBC.
Șobolanii ar fi fost atrași de grămezile de gunoi lăsate de turiști.
Șefa de colectare a gunoiului din oraș, Sabrina Alfonsi, a declarat că, în weekend, a avut loc o intervenție a angajaților de la salubrizare, care au strâns gunoiul și au amplasat capcane.
Operațiunea va continua și săptămâna viitoare. Vor fi curățate zonele verzi din jurul Colosseumului și canalele de scurgere unde sunt obișnuiți să se ascundă șobolanii. Oficialii spun că în Roma sunt aproximativ șapte milioane de șobolani și că valurile de căldură din această perioadă au agravat problema.