Situație HALUCINANTĂ în timpul unei curse de motociclism: Un concurent a fost aproape să își ucidă un competitor (VIDEO)

Situație HALUCINANTĂ în timpul unei curse de motociclism: Un concurent a fost aproape să își ucidă un competitor (VIDEO)

Gest inconştient în timpul unei curse de motociclism. Un concurent a fost aproape să își ucidă un competitor după ce a apăsat pe frâna acestuia. Totul s-a întâmplat într-un moment în care cei 2 rulau cu peste 200 de kilometri pe oră.

Incidentul s-a produs cu zece tururi înaintea finalului cursei, la ieşirea din virajul al şaptelea. După o luptă cot la cot, presărată cu mai multe contacte. Romano Fenati a ajuns paralel cu Stefan Manzi, a întins mâna stângă şi a atins frâna motocicletei rivalului. Acesta a reuşit să-l încetinească puţin şi să-l depăşească apoi pe linia dreaptă.

Din fericire, Manzi şi-a păstrat echilibrul, dar a abandonat cu şapte tururi înaintea finalului.

Nici Fenati nu a terminat cursa, pentru că organizatorii i-au arătat drapelul negru cu trei tururi înaintea finalului, pentru „conducere iresponsabilă”.

Pilotul de 22 de ani a fost suspendat două curse de forul internaţional pentru gestul său scandalos.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.