Condițiile de detenție din statele membre UE

Condițiile de viață în penitenciare sunt reglementate de numeroase legi și reglementari: de la prevederile constituționale ale legilor penale și penitenciare naționale pana la principiile de drept internațional. Dispoziții relevante privind drepturile omului includ, în special, pe cele care protejează dreptul la libertate personală cat și pe cele care clarifica motivele pentru care aceasta poate fi limitată, precum și pe cele care interzic tortura precum și alte forme de tratament sau pedepse inumane și degradante.

Atât standardele privind drepturile fundamentale,cat și principiile convenite de catre justiția penala indică concluzia că închisoarea ar trebui să fie utilizată numai ca măsură de ultimă instanță, ca răspuns la infracțiuni grave (deoarece atrage după sine privarea de dreptul fundamental la libertate), și mai ales, atunci când detenția vizeaza perioada pre-proces, de urmarire penala.

Pentru a se evita tortura deținuților și respectarea condițiilor umane ale acestora, au fost create mai multe mecanisme, în Europa și în întreaga lume, pentru monitorizarea condițiilor de detenție din penitenciare.

În 1987, Convenția Consiliului Europei pentru prevenirea torturii și a tratamentelor inumane sau degradante a creat un mecanism de monitorizare, un Comitet european, (denumit în continuare CPT), care este împuternicit să viziteze orice loc aflat sub jurisdicția din statele părți în cazul în care persoanele sunt private de libertate de către o autoritate publică, se arată într-un raport al ONG-ului britanic Fair Trials International.

Reglementarile Penitenciarelor Europene, adoptate pentru prima dată în 1987 și modificate în 2006, sunt un set de recomandări emise de Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei: ca atare, ele nu sunt obligatorii, dar au fost aprobate si sustinute politic de către CoE, precum și în mai multe documente ale UE.

Punctul de plecare al acestor reglementari este că nimeni nu trebuie să fie lipsit de libertate, aceasta fiind o măsură de ultimă instanță și în conformitate cu o procedură prevăzută de lege; restricțiile impuse deținuților trebuie să fie limitate la cele strict necesare și proporționale, iar detenția trebuie să fie gestionata astfel încât să se faciliteze reintegrarea deținuților.

Potrivit standardelor Comitetului pentru Prevenirea Torturii standardul minim pentru spațiu de locuit cu caracter personal în unitățile penitenciare este: 6m² de spațiu de locuit (plus grupuri sanitare), pentru o celula cu un singur ocupant, sau 4m² per deținut (plus grupuri sanitare complet separate), într-o celulă de ocupare multiplă; în plus, pereții celulei trebuie să fie la cel puțin 2 m unul de altul, iar plafonul la cel puțin 2.5m de la podea. Aceste standarde sunt, cu toate acestea, menite să fie doar un minim : în același raport, CPT-ul încurajează statele părți, mai ales atunci când se prevede construirea de noi închisori, să urmeze standardele dorite (pentru o celulă ce gazduieste doi detinuti cel puțin 10 m², 14m² pentru o celulă ce gazduieste trei, și așa mai departe).

Potrivit jurisprudenței Curții, celulele care oferă mai puțin de 3m² de spațiu de locuit personal pentru fiecare ocupant da naștere unei puternice (deși în continuare refutabilă) prezumție a unei încălcări, dar chiar și un spațiu de locuit care depășește acest prag pot fi considerate insuficiente, luând în considerare toate celelalte elemente relevante (cum ar fi timpul petrecut de deținuți în celula lor în fiecare zi, accesul lor la lumină naturală și aer, și starea generală a celulei). Autoritățile publice pot fi, de asemenea, considerate responsabile pentru rele tratamente aplicate de către alți deținuți.

Supraaglomerarea a fost mult timp o problemă în majoritatea închisorilor din întreaga lume, iar consecințele negative ale acesteia au fost examinate în mod repetat.

Există, – în termeni generali – două răspunsuri posibile la problema: creșterea capacității de închisori, prin construirea mai multor închisori sau lărgirea celor existente, sau prin reducerea numărului de deținuți prin reforme penale, amnistii, sau programe de eliberare inainte de termen. Pe plan internațional, există un acord larg că o crestere a capacitatii închisorilor nu este niciodată, o soluție in sine, deoarece populația închisorilor tinde să crească, împreună cu capacitatea sa; reforme penale și a penitenciarelor, mai ample (fără a se limita la măsuri temporare, cum ar fi amnistii, care au doar efecte pe termen scurt) sunt, prin urmare, de asemenea, necesare pentru a reduce aglomerarea.

În 1999, Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei a adoptat Recomandarea (99) 22 privind supraaglomerarea închisorilor și inflația populației închisorilor, în care a adresat mai multe soluții posibile pentru supraaglomerarea structurala. În plus, recomandarea încurajează limitarea utilizării de arest preventiv, în special, prin utilizarea adecvată a alternativelor. În ceea ce privește detenția după condamnare, CoE a recomandat reducerea condamnarilor lungi și prevederea măsurilor neprivative de libertate alternative pentru condamnari scurte, pentru a reduce fluxurile de intrare în penitenciare: , în special, utilizarea de eliberare condiționata este încurajată ca fiind una dintre măsurile alternative mai eficiente.

Cartea albă descrie, de asemenea, bune practici și îmbunătățirile aduse de către unele state membre, ca o reacție la hotărârile pilot CEDO privind condițiile de detenție, precum și introducerea unor căi de atac judiciare care să permită deținuților să conteste cu privire la condițiile de detenție.

Utilizarea unor măsuri neprivative de libertate ca alternativă la detenție este relevantă atât ca mijloc de a reduce suprapopularea închisorilor, așa cum s-a menționat mai sus, cat și ca un instrument pentru a facilita reintegrarea socială a persoanelor condamnate și, prin urmare, pentru a reduce recidiva.

Recomandările au fost elaborate în ceea ce privește introducerea inițială a măsurilor alternative.

Pentru ca acestea să funcționeze în mod corespunzător, este esențial să se asigure sprijinul opiniei publice, de exemplu, prin sublinierea costurilor reduse și efectul de reabilitare în comparație cu închisoarea.

În timp ce aglomerarea este una dintre problemele cele mai relevante care afectează închisorile din Europa, este esențial să se țină seama de faptul că standardele referitoare la condițiile de detenție includ mult mai mult decât simple norme privind un spațiu minim de trai.

În 2013, Observatorul european al închisorilor a efectuat două studii care oferă o imagine de ansamblu a condițiilor de detenție în Europa și o selecție de practici interesante a managementului penitenciarelor. Conform ambelor studii, multe dintre recomandările din Regulile penitenciare europene nu sunt respectate pe scară largă în statele membre examinate.

Astfel, de exemplu, standardele de igienă sunt deseori încălcate, deoarece accesul la dușuri nu este garantată întotdeauna, apa caldă poate să nu fie disponibila, iar instalațiile sanitare de multe ori nu permit nici o intimitate. Mai mult decât atât, deținuții nu pot primi articole de toaletă de care au nevoie să se spele. Serviciile de asistență medicală, de asemenea, tind să fie sub standard, și sunt adesea furnizate de către diferite autorități decât cele responsabile pentru publicul larg; etc.

Asistența medicală în penitenciare este, de asemenea, o chestiune de îngrijorare.Un alt element esențial, atunci când se iau in considerare condițiile de detenție, este dacă sunt oferite planuri individuale, astfel încât regimul prevăzut de acestea sa fie cu adevărat conceput pentru a permite deținuților să conducă o viata in libertate in mod responsabil și fara recidive.

Detentia este deosebit de dăunătoare pentru persoanele cu dizabilități mintale. Condițiile de sănătate mintală sunt mai proaste în rândul deținuților decât în comunitate mai largă, iar ratele de suicid sunt mai mari.

Situatia copiilor din penitenciare este subiectul a numeroase reguli. Art. 37 din Convenția Drepturilor Copilului a ONU prevede că copiii ar trebui să fie lipsiți de libertate doar ", ca o măsură de ultimă instanță și pentru cea mai scurtă perioadă de timp corespunzătoare" și că acestia "vor fi separați de adulți", cu excepția cazului în care este în interesul lor să nu facă acest lucru.

Reglementari au fost, de asemenea, dezvoltate în ceea ce privește femeile din închisori, deoarece cercetările au evidențiat impactul negativ al detenției asupra femeilor. Femeile ar trebui să se bucure de acces egal la servicii ca si bărbații, dar acestea sunt adesea deținute în închisori improprii, cu acces limitat, în cazul în care exista acces, la activitățile profesionale și educaționale, la un loc de muncă, sau la serviciile de sănătate adaptate la nevoile lor. Ele sunt, de asemenea, detinute de cele mai multe ori la un nivel de securitate mai ridicat decât este necesar.

O altă categorie de deținuți cărora li s-a acordat o atenție specială este cea a deținuților străini. Cercetări recente arată că străinii sunt mai des supuși arestului preventiv, deoarece acestia sunt mai ușor considerati cu risc de sustragere și, în unele țări, acestia pot fi exclusi de la aplicarea măsurilor alternative din cauza lipsei lor de o adresă de domiciliu permanentă.

Alți deținuți pentru care există reguli și recomandări specifice sunt cei cu condamnari pe termen lung sau pe viață . Într-adevăr, abolirea pedepsei cu moartea în Europa a dus la o creștere a condamnarilor pe viață sau pe termen lung . Recomandarea CoE 2003 privind gestionarea de către administrațiile penitenciarelor a condamnaților pe viață și a altor deținuți pe termen lung prezintă numeroase cele mai bune practici în ceea ce privește gestionarea acestor deținuți.