Atac ȘOCANT Italia: Fetița unei românce, împușcată în brațele mamei, la Roma (VIDEO)

Atac ȘOCANT Italia: Fetița unei românce, împușcată în brațele mamei, la Roma (VIDEO)

Atac halucinant în Italia! Bebeluşul unei românce a fost împuşcat în spate, pe o stradă din Roma, în timp ce se afla în braţele mamei, incidentul fiind confirmat inclusiv de Ministerul de Externe român. Autorul nu a fost prins, însă carabinierii au stabilit deja un cerc de suspecţi.

Românca se afla pe o stradă dintr-un cartier mărginaș al Romei, când a avut loc atacul. Își ținea în brațe fetița în vârstă de un an. Mama copilei a povestit că a auzit o pocnitură puternică, dar nu și-a dat seama ce se întâmplase. Însă, după câțiva pași, a observat rana din spatele copilului.

Micuța a fost transportată de urgență la spital. Potrivit presei italiene, copilul a suferit o intervenție chirurgicală, în timpul căreia a fost extras un corp străin metalic foarte asemănător cu bilele unui pistol cu aer comprimat.

Bebelușul a fost dus prima dată la spitalul Casilino, apoi transferat de urgență la Roma, cu o prognoză rezervată, unde se află încă spitalizat împreună cu mama lui.

Cazul a intrat și în atenția Ministerului Afacerilor Externe.

Potrivit acestuia, se fac demersuri în regim de urgență pe lângă autoritățile locale, pentru obținerea unor informații cu privire la circumstanțele producerii evenimentului.

Autorul nu a fost prins, însă carabinierii au stabilit deja un cerc de suspecți în acest caz.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`