Dacian Cioloș a fost îndelung lăudat după ce a fost fotografiat în timp ce se deplasa în Germania la clasa Economic. Pregătită scena dinainte sau nu, mulți au spus despre premier că a demonstrat o modestie cum rar se vede la politicieni.
Se pare, însă, că gestul nu este așa o raritate. Și alți politicieni, mult mai puternici la nivel internațional, au fost surprinși în ipostaze asemănătoare.
Foto: TVR
De exemplu, premierul Chinei, Li Keqiang, aflat în vizită oficială în Laos, a fost fotografiat în timp ce bea o cafea și mânca un sendviș după ce tocmai avusese o întrevedere cu omologul său din această țară.
Potrivit China Plus News, Keqiang avea în acea zi un program destul de încărcat și nu a avut timp să meargă la un restaurant, așa că a luat o gustare chiar la masa la care, cu câteva minute înainte, discutase cu premierul de la Vientiane.
Foto: facebook.com/chinaplusnews
Foto: facebook.com/chinaplusnews
Foto: facebook.com/chinaplusnews