Crește numărul de cazuri de COVID-19 în Grecia, cu o săptămână înainte de redeschiderea turismului

Crește numărul de cazuri de COVID-19 în Grecia, cu o săptămână înainte de redeschiderea turismului

Grecia se confruntă cu o creştere a numărului de noi cazuri de COVID-19 în contextul în care deschiderea sezonului turistic ar urma să aibă loc peste o săptămână, notează AFP.

„Oricine crede că am scăpat de coronavirus greşeşte”, a avertizat ministrul protecţiei cetăţeanului, Nikos Hardalias.

„Trebuie să fim vigilenţi şi să respectăm măsurile pentru a împiedica răspândirea virusului”, a declarat el presei. Ministrul a anunţat luni 97 de cazuri noi de COVID-19 şi doi morţi de joi până luni. Aproape o treime din cele 97 de cazuri sunt persoane venite din străinătate.

Această creștere a bilanțului zilnic al cazurilor de COVID-19 vine chiar în momentul în care autoritățile elene se pregătesc să îi întâmpine pe turiști începând cu 15 iunie, când principalele două aeroporturi ale ţării, Atena şi Salonic (nord), vor fi autorizate să primească vizitatori din circa 30 de ţări, în majoritate din Uniunea Europeană, principalii clienţi ai ţării, marcând deschiderea sezonului turistic.

Deschiderea aeroporturi or regionale este prevăzută pentru 1 iulie. Numărul total al deceselor cauzate de COVID-19 de la începutul pandemiei în ţară, la sfârşitul lui februarie, se ridică la 182, iar numărul cazurilor la 3.049, potrivit ministerului.

Grecia a ridicat treptat măsurile de izolare de la 4 mai, după şase săptămâni de restricţii stricte de circulaţie pasibile de amenzi grele. De două săptămâni barurile şi cafenele s-au redeschis în ţară, dar măsurile de distanţare socială sunt puţin respectate.

12 cazuri pozitive COVID-19 , într-un avion Qatar Airways

Încă de săptămâna trecută redeschiderea granițelor pentru străini în Grecia a creat probleme autorităților elene. Autoritățile au fost nevoite să-i plaseze în carantină pe toți pasagerii unui zbor comercial efectuat de Qatar Airwaysce a aterizat în Atena, după ce 12 dintre ei au fost depistați pozitiv cu coronavirus.

Din cei 91 de pasageri aflați la bord, 12 erau infectați cu noul coronavirus. Drept urmare, ministerul elen pentru protecție civilă a suspendat legăturile aeriene cu Qatar până pe 15 iunie.

Specialiștii recomandă turiștilor evitarea avioanelor pentru deplasare

ProfesorulAlexandru Rafilaa avertizat că riscul de infectare cu noul coronavirus este mai mare în avion. Astfel, medicul le recomandă celor care doresc să-și petreacă vacanța înGreciasă evite ruta aeriană.

“La începutul pandemiei multe dintre cazuri au fost semnalate în călătoria pe această rută (aviatică, n.red.), nu știu dacă din avion, dar cu siguranță în aeroport sunt puncte nevralgice”, a subliniat el.

„E mai puțin probabil săne îmbolnăvim acolodecât înțară. Deplasările în marea majoritate vor fi cu autoturisme individuale, ceea ce limitează transmiterea infecției. La începutul pandemiei multe dintre cazuri au fost semnalate în călătoria pe această rută (aviatică, n.red.), nu știu dacă din avion, dar cu siguranță în aeroport sunt puncte nevralgice”, a mai precizat Alexandru Rafila.