Criza din Siria: Statele Unite suspendă negocierile privind un acord de încetare a conflictului ca răspuns la decizia Rusiei de retragere dintr-un acordul nuclear

Criza din Siria: Statele Unite suspendă negocierile privind un acord de încetare a conflictului ca răspuns la decizia Rusiei de retragere dintr-un acordul nuclear

Statele Unite a anunțat prin purtătorul de cuvânt al departamentului de stat, John Kirby, că suspendă negocierile privind un nou acord de încetare a conflictului din Siria. Conform oficialului american, motivul retragerii din negocieri îl reprezintă impicarea Rusiei în raidurile aeriene care au distrus spitalul din Alep.

"Nu a fost o decizie luată cu uşurinţă", a anunţat purtătorul de cuvânt, sus „Rusia nu a fost în stare să-şi îndeplinească propriile angajamente". Anunțul lui John Kirby face referire la decizia de luni președintelul rus Vladimir Putin de a retrage Rusia din acord nuclear semnat cu Statele Unite privind distrugerea plutoniului folosit în scop militar pentru focoasele nucleare.

"Acordul este suspendat din cauza apariţiei unor ameninţări la adresa siguranţei strategice şi ca rezultat al acţiunilor neprietenoase din partea Statelor Unite faţă de Federaţia Rusă", a anunţat preşedinţia Rusiei după decizia de încheiere a participației în tratatul nuclear.

"Decizia reprezintă un semnal transmis Washingtonului: tentativele de a discuta cu Rusia dintr-o poziţie de forţă, în limbajul sancţiunilor şi al ultimatumurilor în timp ce se continuă cooperarea selectivă cu ţara noastră în domenii avantajoase nu va funcţiona", argumenta la rândul său ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov.

Secretarul de stat american John Kerry a amenințat, în urmă cu o săptămână, Rusia că se va retragere din acordul privind Siria și lupta contra Statului Islamic și a organizației Al-Nusra.

"Statele Unite au făcut toate eforturile în pentru negocierea şi punerea în practică a unui acord cu Rusia privind reducerea violenţei, asigurarea unui ajutor umanitar şi destructurarea organizaţiilor teroriste care acţionează în Siria.

Din păcate, Rusia nu a fost în stare să-şi îndeplinească propriile angajamente. Mai mult, Rusia şi regimul sirian au ales calea militară, în contradicţie cu încetarea ostilităţilor, aşa cum au demonstrat-o prin atacuri asupra zonelor civile, vizând slăbirea infrastructurii, cum ar fi spitatele, şi împiedicând ca ajutorul umanitar să ajungă la civilii care au nevoie de el" acuza John Kerry, potrivit gandul.info.

Principalul motiv de tensiune între cele două mari puteri este atacul aerian asupra rebelilor din Alep care a dus la distrugerea celui mai mare spital din orașul sirian, fapt ce a făcut Statele Unite să acuze partea de rusă că nu ține cont de civili pentru în lupta de sprijinire a regimului lui Bashar Al-Assad.