Cristian Tudor Popescu remarcă „trufia naționalistă a conducerii” de la Kiev, trufie care se manifestă tot mai pronunțat pe măsură ce armata ucraineană înregistrează succese în fața invadatorilor ruși. În sprijinul afirmațiilor sale, gazetarul face referire la recenta lege adoptată în Ucraina privind minoritățile naționale și la reproșurile repetate făcute de liderii ucraineni țărilor care nu susțin Kievul pe cât ar fi vrut ei. Toate aceste poziții arogante au culminat, scrie CTP, cu recenta replică pe care Dmitro Kuleba, ministrul ucrainean de Externe, i-a dat-o președintelui francez Emmanuel Macron, care-și exprimase serioase rezerve că Ucraina ar trebui să intre în NATO prea curând.
Gazetarul atrage atenția, într-un articol pentru Republica, asupra faptului că Parlamentul ucrainean a adoptat recent o lege privind minoritățile naționale, fără să se consulte cu specialiștii Comisiei de la Veneția sau cu reprezentanții comunității de români din Ucraina, al treilea grup etnic ca număr din această țară.
Noua lege menține restricții și neclarități în privința drepturilor românilor din Ucraina, precum cel privind educația în limba română și utilizarea ei în administrație, justiție și inscripții publice, în zonele locuite tradițional de români.
Asta deși însuși președintele Volodimir Zelenski a dat asigurări, atunci când milioane de ucraineni fugeau în România și erau primiți de noi cu brațele deschise, că drepturile minorității românești vor fi respectate.
În plus, în ciuda insistenței ministrului român de Externe, Bogdan Aurescu, statul ucrainean nu recunoaște inexistența așa-zisei limbi moldovenești.
În opinia gazetarului, această atitudine a politicienilor ucraineni e întristătoare, dar n-ar trebui să ne mire: „Toate acestea se înscriu în atitudinea generală de trufie naționalistă a conducerii Ucrainei. Trufie din ce în ce mai manifestă, odată cu succesele armatei ucrainene și blocarea hoardelor lui Putin”.
Alte exemple de atitudine trufașă a liderilor ucraineni sunt „insultele adresate de oficiali ucraineni unor lideri europeni care nu sunt îndeajuns de partea lor, (și) amenințările chiar, la adresa NATO și UE, că dacă nu primesc Ucraina va fi vai și amar”.
Cristian Tudor Popescu a făcut referire și la reacția pe care Dmitro Kuleba, șeful diplomației ucrainene, a avut-o la recente afirmații făcute de Emmanuel Macron, președintele Franței.
„Intrarea Ucrainei în NATO ar fi percepută de Rusia ca ceva conflictual. Nu cu această Rusie vă puteţi imagina asta. (…) Dacă Ucraina intră sau nu în NATO, şi acesta nu este cel mai posibil scenariu, va fi necesar să i se acorde garanţii de securitate şi mai solide pentru că a fost atacată de Rusia”, declarase Macron.
Reacția lui Kuleba a fost una arogantă. După cum relatează Rador, la Conferința ambasadorilor Ucrainei, ministrul ucrainean a declarat: „Ucraina este deja o putere militară puternică, ce schimbă fundamental echilibrul militar în regiune și acționează ca un donator de securitate pentru NATO. Și nu-i ascultați pe cei care vorbesc despre imposibilitatea aderării Ucrainei la NATO. Dacă ne facem treaba bine, mâine vor cânta osanale Ucrainei euroatlantice”.
Cristian Tudor Popescu spune că Ucraina trebuie ajutată în continuare, pentru că ar fi îngrozitor ca Rusia să învingă și să atace apoi Republica Moldova, de exemplu. Pe de altă parte, „aroganța, chiar agresivitatea, care țâșnesc din aceste ziceri te pun serios pe gânduri. (…) Nu pot să nu mă gândesc, din nou, și la cum va arăta conviețuirea cu o Ucraină victorioasă, membru UE și NATO. S-ar putea ca Ungaria și Polonia să ni se pară mici copii în materie de suveranism naționalist sfidător…”