Președintele Franței, Emmanuel Macron, a estimat că o aderare a Ucrainei la NATO va fi percepută de Rusia ca o confruntare şi că nu este „scenariul probabil”, informează AFP, preluat de agerpres.ro.
„Intrarea Ucrainei în NATO ar fi percepută de Rusia ca ceva conflictual. Nu cu această Rusie vă puteţi imagina asta”, a transmis Macron cotidianelor franceze Le Monde, celui american The Wall Street Journal şi celui libanez An Nahar.
„Dacă Ucraina intră sau nu în NATO, şi acesta nu este cel mai posibil scenariu, va fi necesar să i se acorde garanţii de securitate şi mai solide pentru că a fost atacată de Rusia”, a mai adăugat acesta.
De asemenea, liderul francez a scos în evidență necesitatea de a acorda „garanţii de securitate” Ucrainei dar şi Rusiei, la finalul conflictului, poziţie care i-a atras critici dure la Kiev şi în Europa de Est.
„La final, va fi necesar să-i punem pe toţi în jurul mesei. Toţi europenii şi occidentalii care îmi dau lecţii de morală să-mi explice cu cine vor sta în jurul mesei”, a spus Emmanuel Macron.
„Eu nu vreau să fie doar chinezii şi turcii singurii care negociază a doua zi”, a mai specificat acesta, referindu-se în special la eforturile de mediere ale diplomaţiei turce.
Preşedintele francez a pledat din nou pentru autonomia strategică a Europei, în cadrul NATO, cu o dependenţă mai mică faţă de SUA.
„Nu există arhitectură europeană de securitate fără autonomie strategică, în NATO şi cu NATO, dar nu depinde de NATO”, a subliniat el. „O alianţă nu este ceva de care depind, este ceva ce aleg (…) Trebuie să ne regândim autonomia strategică”, a insistat el.
„Europa trebuie să câştige în autonomie tehnologică şi de capacitate, inclusiv în raport cu Statele Unite”, a spus preşedintele francez.