Cum arată cel mai mare vas de croazieră din lume și de ce au luat foc internauții: „monstrozitate” sau „versiunea Candy Crush a Apocalipsei”

Prețurile unui bilet pe cel mai mare vas de croazieră din lume încep de la aproximativ 2.000 de dolari de persoană pentr șapte zile, iar biletele pentru unele curse sunt deja epuizate. Cu toate astea, internauții își bat joc de nava uriașă.

Imaginile navei de croazieră Icon of the Seas provoacă furori online. Și nu în sensul bun

Poza navei care se preconizează a fi cea mai mare navă de croazieră din lume a devenit recent virală, stârnind reacții puternice pe internet.

Nava va avea și un parc acvatic imens cu șapte piscine și șase tobogane cu apă. Vor exista 28 de tipuri diferite de cazare la bordul navei și o zonă de relaxare în aer. Structura gigantică de sticlă de deasupra părții frontale a navei este concepută ca un loc liniștit pentru ca turiștii să se poată bucura de priveliști asupra oceanului. Seara va fi folosit ca loc de divertisment.

Cea mai mare navă de croazieră din lume nu a primit încă niciun pasager la bord, dar a dat deja foc internetului.
Icon of the Seas – care și-a finalizat recent primul set de încercări pe mare în pregătirea călătoriei sale inaugurale în ianuarie 2024 – are dimensiuni uimitoare: 1.198 de picioare lungime (316 de picioare mai lung decât Titanic), 159 de picioare lățime, 20 de punți în total și o capacitate maximă de aproape 10.000 de persoane, inclusiv toți pasagerii și echipajul.

Dar când un videoclip de promovare al navei a devenit viral în iulie, imaginile au polarizat opiniile, stârnind reacții pasionale din toate părțile. Nu toată lumea a interpretat modelul ca pe o viziune încântătoare a distracției și a relaxării pe mare. A fost catalogat ca o „monstrozitate” sau ca o „decadență inutilă”.

A fost descrisă ca fiind „vulgară”, un „magazin Walmart plutitor” sau „un teanc de farfurii pline de mâncare; haotică, dezordonată, posibil precară.”

Mulți au asemănat-o unor imagini despre cum ar putea arăta iadul, un comentator sugerând o paralelă cu Hieronymus Bosch, un artist renascentist olandez cunoscut pentru peisajele sale infernale.

Un altul a oferit o referință culturală mai contemporană, spunând că nava arată ca versiunea Candy Crush a lumii subterane distopice din „Silo”, o emisiune TV în care umanitatea supraviețuiește apocalipsei retrăgându-se într-un oraș subteran, la sute de nivele adâncime.