Cum s-au împărțit miliardele din programul UE de relansare economică. Italia va primi cea mai mare sumă. Polonia a ieșit din negocieri mai câștigată decât Spania, a doua cea mai lovită țară de epidemie / Cum sunt distribuiţi banii alocaţi României

Cum s-au împărțit miliardele din programul UE de relansare economică. Italia va primi cea mai mare sumă. Polonia a ieșit din negocieri mai câștigată decât Spania, a doua cea mai lovită țară de epidemie / Cum sunt distribuiţi banii alocaţi României
Foto: Hepta - DPA Images

În ceea ce s-a dovedit a fi unul dintre cele mai lungi summituri UE, liderii de stat și de guvern din blocul comunitar au reușit să ajungă la un acord privind planul de relansare economică post-coronavirus și bugetul Uniunii pe 2021-2027. În ceea ce privește fondul de recuperare, cele 750 de miliarde de euro au fost împărțite în 390 de miliarde sub formă de granturi și 360 de miliarde ca împrumuturi, marcând un compromis între statele așa-zis ”frugale” – Suedia, Danemarca, Austria și Olanda, la care s-a adăugat Finlanda – și restul țărilor. Bugetul multianual al UE va depăși 1.000 de miliarde de euro.

Cea mai mare sumă din fondul de redresare – 209 miliarde de euro (28%) – va ajunge la Italia, prima țară europeană puternic lovită de COVID-19 și una dintre cele mai afectate de epidemie. Italia a înregistrat până acum 244.624 de infectări cu coronavirus. 197.162 de persoane s-au vindecat, dat 35.058 au murit.

Spania, deși aproape la fel de afectată precum Italia, primește ”doar” 140 de miliarde de euro din programul de redresare economică – 72,2 miliarde sub formă de granturi, iar restul ca împrumut.

Un caz interesant este cel al Poloniei. Premierul Mateusz Morawiecki a anunțat, la finalul negocierilor, că țara sa va primi 160 de miliarde de euro, din care 124 sub formă de graturi nerabursabile. În Polonia s-au infectat cu coronavirus 40.782 de persoane. Au murit 1.636.

Cât despre România, aceasta va primi 33,5 miliarde de euro din programul de redresare economică. Alte 46,4 miliarde sunt alocate din bugetul multianual.

După cinci zile de negocieri intense, liderii UE au ajuns la un acord istoric privind planul de relansare economică

Cum se împart banii din programul UE de relansare economică post-coronavirus și din bugetul multianual

Ce știm deocamdată este că premierul Giuseppe Conte a anunțat că Italia va primit 209 miliarde de euro (28%) din pachetul de redresare economică. 82 de miliarde vor fi sub formă de granturi și 127 sub formă de împrumuturi. Conte a precizat că suma responsabilizează guvernul să „schimbe Italia la față”.

Acum trebuie să folosim aceste fonduri pentru investiții și reforme structurale. Avem șansa reală de a face Italia mai puternică, mai digitală, mai inovativă, mai sustenabilă și incluzivă. Avem șansa de a investi în școli, universități, cercetare și infrastructură”, a declarat premierul italian.

Foto: Hepta – Abaca Press / AA/ABACA

Premierul Krisjanis Karins a declarat că Letonia va primi peste 10 miliarde de euro în următorii șapte ani, acum că liderii UE s-au pus de acord asupra programului de relansare economică și asupra viitorului buget multianual.

Aproape 10,5 miliarde euro vor fi disponibile pentru dezvoltarea economică în următorii șapte ani, o creștere cu 39 de puncte procentuale față de actualul buget multianual. În plus, Letonia va putea împrumuta 2,5 miliarde euro în termeni avantajoși.

Această țară ar urma să primească de la Uniunea Europeană 3,6 euro pentru fiecare euro cu care contribuie la bugetul blocului comunitar.

Bulgaria va primit aproape 29 de miliarde de euro în următorii ani, a anunțat premierul Boiko Borisov.

„Pentru cei care-mi cer demisia: las 29 de miliarde de euro pentru următorii ani”, a transmis Borisov, în contextul în care, de zile bune, în Sofia au loc proteste anticorupție și se cere demisia guvernului său.

De altfel, Cabinetul Borisov tocmai a supraviețuit unei moțiuni de cenzură. Doar 102 parlamentari din 240 au susținut moțiunea depusă de partidul socialist bulgar.

Foto: Hepta – Bestimage / Stephane Lemouton / Bestimage

Un total de 22 de miliarde euro din bugetul multianual și din fondul de recuperare vor ajunge în Croația, rezultat al negocierilor pe care premierul Andrej Plenković l-a catalogat ca fiind „o realizare fără precedent”. El a precizat că suma este mai mult decât dublul a ceea ce a primit Croația în șapte ani de la aderare.

Președintele Nicos Anastasiades a declarat că liderii UE au aprobat alocarea a peste 2,7 miliarde de euro pentru Cipru. 1,4 miliarde vor veni din bugetul pe 2021-2027, iar restul sumei din fondul de redresare economică.

„Sunt pe deplin mulțumit căci, după multe zile de negocieri, intense Ciprul a reușit să-și atingă scopurile în ceea ce privește bugetul multianual al UE și planul de recuperare”, a declarat Anastasiades.

Malta va primi 2,25 miliarde de euro în următorii șapte ani: puțin peste 1,9 miliarde din buget și 327 milioane din granturi prin programul de redresare economică. În plus, ea va putea și să ia alți bani cu împrumut.

Premierul Mateusz Morawiecki a anunțat, după negocierile de la Bruxelles, că Polonia va primi 160 de miliarde de euro: peste 124 de miliarde vor fi sub formă de graturi nerabursabile, circa 34 de miliarde în împrumuturi și aproximativ 600 de milioane vor fi alocate regiunilor care au cea mai mare nevoie de fonduri pentru dezvoltare.

„Pe parcurs am depășit mai multe crize. Efortul comun al Grupului de la Vișegrad ne-a adus la acest succes enorm”, a susținut Morawiecki.

Foto: Hepta – DPA Images

Estonia a depășit așteptările la negocierile pe buget și și-a asigurat 3 miliarde de euro prin politica de coeziune sau prin fondurile structurale din noul buget multianual, a anunțat premierul Juri Ratas.

În total, Estonia se bazează pe 6,8 miliarde de euro bani europeni până în 2027.

„Acordul este unul bun și vital pentru sentimentul de securitate și bunăstare atât pentru Europa, cât și pentru Estonia. Demonstrează, de asemenea, că ne putem baza pe Europa în cele mai dificile situații”, a declarat Ratas.

Premierul António Costa s-a întors acasă, în Portugalia, cu promisiunea a 45,1 miliarde de euro pentru următorii șapte ani (15,3 miliarde din programul de redresare economică și 29,8 miliarde din viitorul buget multianual). Niciun eurocent nu va trebui dat înapoi.

La acestea se mai adaugă 10,8 miliarde euro ce vor putea fi luate prin împrumut și alte 300 de milioane din fondul de coeziune.

Foto: Hepta – DPA Images / Thierry Roge

Premierul Sanna Marin a anunțat că Finlanda va primi circa 3,2 miliarde de euro din programul de relansare economică, în următorii trei ani. Aceasta s-a arătat mulțumită de rezultatul negocierilor de la Bruxelles.

Finlanda și-a mai asigurat 400 de milioane de euro pentru dezvoltare rurală și 100 de miliarde pentru zonele slab populate din nordul și estul țării.

Cât despre viitorul buget al Uniunii, guvernul finlandez estimează că va primi 11,1 miliarde de euro din acesta și că va contribui cu 16,7 miliarde, în următorii șapte ani.

Foto: Hepta – Abaca Press / AA/ABACA

Președintele Klaus Iohannis a anunțat că România va primi 79,9 miliarde, bani europeni. Potrivit surselor CaleaEuropeană.ro, 33,5 miliarde vor veni din programul de redresare economică și 46,4 miliarde din bugetul multianual. Din cele 33,5 miliarde de euro, România va primi 16,8 sub formă de granturi și 16,7 sub formă de împrumuturi. Autoritățile române trebuie să trimită proiecte pentru a primii banii.

„Vom folosi această sumă pentru a reface infrastructura, pentru a construi spitale, şcoli, pentru a reconstrui sistemele publice. O parte semnificativă a acestei sume va fi folosită pentru revigorare economică”, a declarat Iohannis, marți dimineață.

Foto:presidency.ro

Slovacia va lua 8 miliarde din fondurile neabsorbite din actualul buget, 7,5 miliarde din fondul de relansare economică și 18,16 miliarde din bugetul UE pe următorii șapte ani. De asemenea, va putea atrage împrumuturi de 6,8 miliarde din fondul de redresare, în vreme ce confinanțarea proiectelor este așteptată să ajungă la 2,9 miliarde.

Premierul Igor Matovic a ținut, totuși, să atragă atenția că banii nu sunt efectiv primiți și că autoritățile trebuie să pregătească proiectele pentru a atrage finanțarea.

Prim-ministrul Janez Jansa a spus că este mulțumit de rezultatul negocierilor. 10,5 miliarde euro va fi cea mai mare sumă primită de Slovenia de când e membră UE.

„După izbucnirea pandemiei, au fost momente în care îți venea să-și pierzi speranța în ceea ce privește Uniunea. Suntem cu toții fericiți să vedem că a răsărit soarele și pe strada noastră”, a precizat Jansa.

750 de miliarde de euro – Suma prevăzută în programul UE de relansare economică

Premierul Kyriakos Mitsotakis a declarta că Grecia va primit peste 70 de miliarde de euro pentru a combate efectele economice ale pandemiei. A precizat că niciodată țara sa nu a mai obținut asemenea fonduri și că ele vor fi gestionate „cu responsabilitate și prudență”.

Spania va primit 140 de miliarde de euro din programul de redresare economică, 72,2 miliarde vor fi acordate sub formă de granturi, iar restul ca împrumut.

„Este o înțelegere extraordinară pentru Europa și pentru Spania. Europa a pus bazele unui răspuns la criza COVID-19, fără a pierde din vedere ziua de mâine”, a declarat Pedro Sanchez, președintele Guvernului spaniol.

Acesta a precizat că Spania va folosi banii pentru educației, pentru a încuraja investițiile în transformarea digitală a economiei și în tranziția la energia verde.

Foto: Hepta – DPA Images

Polonia și Ungaria, câștigătoare și în ceea ce privește așa-zisa condiționare a fondurilor europene de respectarea statului de drept

Premierul Viktor Orbannu a făcut referire la suma obținută de Ungaria, dar s-a arătat mulțumit de rezultatul negocierilor: „Înainte și chiar în timpul negocierilor au fost niște încercări, n-aș spune de a ne umili, dar cel puțin de a ne educa în ceea ce privește statul de drept. Și nu doar că ne-am asigurat o sumă consistentă, dar am reușit și să apărăm mândria națiunilor noastre”.

Foto: DPA Images / Thierry Roge

Charles Michel, președintele Consiliului European, a anunțat că șefii de stat și de Guvern din UE au decis pentru prima dată, în cadrul summitului maraton recent încheiat, ca acordarea fondurilor europene să fie strâns legată de respectarea principiilor democratice și a statului de drept. Numai că mecanismul stabilit pentru sancționarea statelor care deviază de la regulile UE este destul de complicat. O bucurie pentru state ca Polonia și Ungaria.

Premierul Mette Frederiksen a ținut și el să precizeze că Danemarca va primi cea mai mare sumă de care a beneficiat până acum.

Alți lideri europeni nu au comunicat până acum rezultatele efective ale negocierilor.

Ultima oră
00:08 - Alexandru Rafila: PSD nu poate să aibă doar Ministerul Sănătății într-un moment atât de greu. Ar fi boicotat de Dan Vîlceanu. Cum să rezolvi o criză fără să ai resurse?
00:05 - Lora nu mai poate să facă fața emoțiilor: „A murit cu mine”
23:59 - Alexandru Rafila (PSD) cere o lună de „solidaritate națională” împotriva pandemiei: Dacă ne ținem serios de treabă, putem obține imunitatea colectivă spre sfârșitul anului
23:57 - Emma Raducanu, elogiată de către Simona Halep: „Poate să intre în top 10 WTA foarte repede”. Ce i-a atras atenția în mod special fostului lider mondial
23:40 - Marea Britanie: Supermarketurile ascund rafturile goale cu poze cu legume și fructe. „Mmmm, fotografii delicioase cu sparanghel” (FOTO)
23:40 - Alexandru Cicâldău, gol pentru Galatasaray în derby-ul cu Beșiktaș. Internaționalul român a reușit o performanță fără precedent după decembrie 2015 (FOTO, VIDEO)
23:27 - Cosmin Natanticu, pus în fața unei alegeri decisive. Eliza: „Mi s-au promis lucruri și nu s-au mai întâmplat”
23:15 - Pepe, din nou îndrăgostit. A fost surprins de paparazzi cu noua iubită și noul bolid de lux (FOTO)
23:07 - Octavian Jurma: Agresivitatea bolii în ultima vreme face medicii și specialiștii în boli infecțioase să suspecteze că am putea avea de-a face în România cu o nouă variantă Delta (VIDEO)
23:02 - Haos după impunerea certificatului verde COVID pentru accesul în instituții: „Mi-a spus să depun online. Ce e aia?“