Cum și-a îngrijit o fetiță de 4 ani surorile mai mici timp de 3 zile, până când moartea tatălui lor a fost descoperită

Cum și-a îngrijit o fetiță de 4 ani surorile mai mici timp de 3 zile, până când moartea tatălui lor a fost descoperită
Foto: Pixabay.com

Timp de trei zile, o fetiță de 4 ani le-a îngrijit pe surorile ei mai mici, după ce tatăl lor a murit în casa în care locuiau.

Totul a început în ziua de 14 septembrie, când bărbatul în vârstă de 35 de ani a murit, dimineața, din cauze naturale, după cum au precizat polițiștii din Burghausen, Germania, scrie ABC News.

O fetiță de 4 ani a avut grijă de surorile ei mai mici timp de trei zile

Cele trei fete, în vârstă de 4, trei și doi ani au rămas singure în casă cu tatăl, până când mătușa lor a descoperit evenimentul, în ziua de 17 septembrie.

În tot acest timp, micuțele au crezut că părintele lor doarme, așa că sora cea mare a decis să își îngrijească surioarele mai mici așa cum a putut ea mai bine.

Pe durata celor trei zile, fetița în vârstă de 4 ani le-a oferit celor două surori mai mici apă și mâncare, în toate cele trei zile pe care le-au petrecut, practic, singure în locuință. Potrivit sursei citate, ele se află în prezent în grija mătușii lor.