Cutremur devastator în Noua Zeelandă: 65 de morţi şi sute de răniţi

Cutremur devastator în Noua Zeelandă: 65 de morţi şi sute de răniţi
Panică în Noua Zeelandă, după ce un cutremur de 6,3 pe scara Richter a provocat moartea a 65 de persoane și rănirea altor câteva sute, potrivit unui bilanț provizoriu.Cutremurul s-a produs la ora locală 12.51...

Panică în Noua Zeelandă, după ce un cutremur de 6,3 pe scara Richter a provocat moartea a 65 de persoane și rănirea altor câteva sute, potrivit unui bilanț provizoriu.

Cutremurul s-a produs la ora locală 12.51 (2.51 ora României), la cinci kilometri de oraşul sudic Christchurch, având o adâncime de patru kilometri, conform Insitutului de geofizică american.

Premierul Jon Key a precizat că oraşul este „o scenă de devastare totală” iar numărul deceselor ar putea să crească „Este posibil să asistăm la cea mai neagră zi a Noii Zeelande (…) Este o comunitate în agonie. Avem nevoie ca această comunitate să se unească, iar oamenii să se ajute unii pe alţii, aşa cum au mai făcut-o în trecut şi o vor face din nou.”

Orașul Christchurch, cel mai afectat

Autortităţile au declarat că mai mulţi oameni au fost prinşi între clădirile colapsate,  iar starea situaţiei este deja critică.

De asemenea, au fost raportări în care două autobuze au fost zdrobite de două clădiri care se năruiau iar alte două persoane au fost văzute în timp ce se străduiau să se ridice dintr-o clădire demolată, informează BBC.

Primarul oraşului Christchurch, Bob Parker a declarat că se afla la ultimul etaj al primăriei în timp ce cutremurul a apărut şi a fost aruncat de-a lungul camerei. „M-am dus în stradă şi am văzut scene terefiante, multă lume consternată”, a declarat Bob Parker, citat de BBC. Christchurch este al doilea oraș ca mărime din Noua Zeelandă.

Primarul a mai adăugat că ziua aceasta reprezintă cea mai dureroasă zi pentru cetăţenii oraşului „fără îndoială, aceasta urmează să fie o zi neagră pentru oraşul nostru zguduit”.

Nou Zeelandă a mai fost zguduită de cutremure mai mult de 14,000 de ori, într-un an, dintre care doar 20 au avut magnitudine de 5,0.

Ultimul cutremur fatal a fost în 1968, când un seism cu magnitudinea de 7,1 a omorât trei persoane, pe insula de vest a Noii Zeelande.

Noua Zeelandă: Seism soldat cu zeci de morți

Ultima oră
23:57 - PSD a inițiat un proiect pentru depolitizarea CCR. Marcel Ciolacu: Am depus tot noi reforma promisă de USR și Dan Barna
23:55 - O tânără, condamnată în Franța pentru că a falsificat 20 de certificate pentru COVID-19
23:53 - WhatsApp, noi funcții. Cum vrea compania să facă bani de pe urma utilizatorilor și ce impact are asupra intimității
23:24 - Cseke Attila: Nu o să ne întoarcem la situația în care marea majoritate a activităților au fost închise. Acum există o anumită predictibilitate (VIDEO)
23:10 - Ludovic Orban: Chiar în varianta în care Cîțu câștigă Congresul, nu va mai rezista foarte mult în funcția de prim-ministru
23:05 - Povestea orașului din Ungaria, unde dansul tango a fost interzis timp de 100 de ani
22:57 - Marcel Ciolacu: O să vedeți ce se pupă Dan Barna și Florin Cîțu după ce trec congresele. Ați văzut câine plecând de la măcelărie!? / Le cerem de fiecare dată să treacă „Fără penali în funcții publice”
22:44 - Florin Cîțu, despre înțelegerile cu Ludovic Orban: „S-a spus doar atât, că dacă voi candida la președinția PNL mă va contracandida”
22:32 - Președintele Klaus Iohannis, discuție cu secretarul general al OIF despre colaborarea în domenii precum educația și cercetarea
22:29 - Ludovic Orban: Președintele României nu poate constituțional și nici moral să manifeste parti-pris pentru un candidat sau altul. Ar genera efecte profund nocive atât în PNL, cât și în opinia publică