Dan Barna (USR): În București, peste tot, lupta este strânsă și probabil niște sute de voturi vor decide ce fel de Capitală vom avea. Nu am pierdut nimic, dar încă nu s-a câștigat nimic. Mergeți la vot! (VIDEO)

Dan Barna (USR): În București, peste tot, lupta este strânsă și probabil niște sute de voturi vor decide ce fel de Capitală vom avea. Nu am pierdut nimic, dar încă nu s-a câștigat nimic. Mergeți la vot! (VIDEO)
Sursă foto: Facebook / Dan Barna

Dan Barna a lansat, duminică după-amiază, un apel de mobilizare la vot și a explicat că miza alegerilor locale de astăzi este una „importantă”, iar la finalul exercițiului electoral am putea avea „un rezultat pentru care copiii noștri să ne mulțumească”. Cât despre cursa pentru Capitală, președintele USR susține că „va fi o luptă care se va decide într-un număr foarte mic de voturi”.

„Tocmai mă întorc de la Sibiu, sunt pe drum spre București, unde se dă marea bătălie pentru viitorul României, și am fost în Sibiu ca să votez, pentru că sunt deputat de Sibiu și am buletinul acolo. Tocmai ajung în București acum. Nu s-a câștigat nimic! Nu s-a pierdut nimic! Trebuie să mergem să votăm în continuare! Toate sondajele pe care le văd – despre care nu pot să vorbesc, evident – arată că în București, peste tot, lupta e foarte strânsă. De aceea, ideea că vi se pare vouă că lucrurile s-au rezolvat dacă ați fost să votați nu e suficientă. Mobilizați-vă pe toate canalele de care dispuneți! Luați-vă telefonul, luați ultimele 20, sunați-vă prietenii și întrebați-i dacă au fost la vot! Dacă mergeți pe stradă sau ieșiți undeva, întrebați-i pe oamenii din jurul vostru dacă au votat și dacă nu au făcut-o, încurajați-i să meargă să voteze. Va fi o luptă care se va decide într-un număr foarte mic de voturi, probabil niște sute sau maxim mii de voturi, dar niște sute de voturi vor decide ce fel de Capitală vom avea pentru următorii patru ani. De aceea e important să mergeți să votați. Dacă votăm și dacă votăm cât mai mulți, vom avea acei primari și acei consilieri pe care îi merităm și care merită să conducă Bucureștiul. Deci trebuie să ne mobilizăm în minutele și orele următoare cu toate resursele. Nu s-a câștigat încă nimic! Nu am pierdut nimic, dar nu s-a câștigat încă nimic! E important lucrul acesta și de aceea vă cer să vă mobilizați în orele care urmează cu toate resursele voastre”, a afirmat Dan Barna, într-un videoclip postat duminică pe Facebook.

Secțiile de votares-au deschisla ora 7.00 și, până la ora 16,la nivel național s-au prezentat la urne 30,94% dintre alegători, adică 5.662.054 de cetățeni.

Președintele USR a subliniat că „e important să avem o prezență foarte bună, pentru că o prezență foarte bună dă șansa acestui oraș și a tuturor orașelor de fapt, că nu vorbesc doar pentru București sau pentru sectoare, dă șansa să avem oameni în care avem fiecare dintre noi încredere. Mergeți la vot! E o miză importantă pentru ca la ora 21 sau după ora 21, pentru că înțeleg că sunt în continuare cozi, să putem să avem un rezultat pentru care copiii noștri să ne mulțumească. Lăsați orice fel de scuză, orice fel de argument, că trebuie să tai lemne, să mă duc la film, să citesc nu știu ce sau să mă plimb nu știu unde, mergeți și votați! Acesta este un mesaj foarte clar și foarte direct! Nu mai avem nicio scuză! Dacă nu am participat la vot, nu avem ce să comentăm în următorii ani, indiferent ce s-ar întâmpla în oricare dintre orașe”.

E groasă. Haideți la Vot. O zi cât următorii patru ani.

Publicată de Dan Barna pe Duminică, 27 septembrie 2020

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`