Mesaj critic al preşedintelui american Barack Obama la adresa Poloniei, chiar în timp ce se afla alături de președintele Andrzej Duda, la Summitul NATO. Obama a transmis omologului său polonez preocupările Statelor Unite pentru ca impasul în care se află Curtea Constituţională a Poloniei să fie depăşit, transmite B1TV.
Însă, mesajul preşedintelui american a fost tradus complet diferit de crainicul televiziunii de stat poloneze. In loc de avertisment, crainicul sustine ca liderul de la Casa Alba ar fi declarat ca Polonia reprezinta un exemplu de democrație pentru întreaga lume.
„Polonia mai are de lucru la acest capitol, statul de drept, justiția independentă și presa liberă caracterizează democrațiile. Și, ca prieten și aliat al tău, le-am cerut tuturor părților să lucreze împreună pentru a susține instituțiile democratice din Polonia”, i-a spus presedintele Barack Obama omologului său polonez.
Însă mesajul președintelui a ajuns trunchiat la auditoriu. Totul din vina translatorului.
"Polonia este și va fi un exemplu de democrație pentru întreaga lume", susține angajatul televiziunii publice poloneze ca ar fi spus liderul de la Casa Alba.
Nimic mai fals însă. Declarația ad litteram a președintelui american a fost aceea ca "Polonia trebuie să continue să reprezinte un exemplu pentru practicile democratice din întreaga lume".