Jennifer Aniston şi Justin Theroux au ales să divorţeze, la numai doi ani de căsnicie.
Aceasta este a doua căsătorie a actriţei din serialul de comedie „Friends”.
„Din dorinţa de a reduce la tăcere zvonurile, am decis să ne anunţăm separarea”, declară cuplul într-un comunicat, vorbind despre o „decizie comună luată cu dragoste la sfârşitul anului trecut”, potrivitReuters.
„Suntem doi cei mai buni prieteni care am decis să ne despărţim ca cuplu dar dorim să continuăm să ne celebrăm prietenia. În mod normal, am ţine tpotul ân privat, dar dat fiind că industria bârfelor nu se va putea abţine să speculeze şi să inventeze, am vrut să transmitem adevărul direct”, au adăugat actorii.
Cei doi, care locuiesc în cartierul multimilionarilor Bel Air din Los Angeles, s-au întâlnit în 2008 şi au avut o relaţie din 2011. Aniston şi Theroux şi-au anunţat logodna în august 2012 şi s-au căsătorit în august 2015.