Doliu în lumea muzicii rock! Cântărețul care a inspirat o lume întreagă s-a stins din viață la doar 53 de ani. Din păcate, anunţul a fost păcut cu puţin timp în urmă.
Veste șocantă în lumea muzicii rock! Gord Downie, solistul trupei Tragically Hip, a cărui luptă cu cancerul a inspirat o întreagă națiune, a murit la vârsta de doar 53 de ani.
Downie s-a stins din viață marți seara, avându-i alături în ultimele sale clipe pe copiii lui și întreaga familie, au precizat colegii de trupă în anunțul despre trecerea lui în neființă.
“Gord știa că avea să vină această zi- soluția lui a fost să-și petreacă timpul rămas așa cum a făcut mereu, făcând muzică, creându-și amintiri și exprimându-și profunda recunoștință pentru familia și prietenii care i-au oferit o viață bine trăită”, au mai spus colegii de trupă, conform RollingStone.
Artistul anunțase cu puțin timp în urmă faptul că suferea de cancer în fază terminală.
O mulțime de persoane și-au exprimat regretul pentru pierderea legendei muzicii rock, printre care se numără și premierul canadian, Justin Trudeau. Acesta a spus că “Nu va mai fi niciodată unul ca tine, Gord. Odihnește-te în pace”.
![]()