Donald Trump a negat informațiile apărute în presă potrivit cărora ridicarea zidului la granița mexicană ar depăși costurile anticipate și a spus că, de fapt, va reduce costurile finale pentru terminarea construcției.
”Citesc că marele zid de la graniţă va costa mai multe decât a anticipat iniţial guvernul, însă nu m-am implicat încă în design sau negocieri. Atunci când voi face asta, costurile vor coborî aşa cum s-a întâmplat cu programul Air Force One sau cu avioanele de luptă F-35”, a spus președintele american pe contul său de Twitter, potrivit news.ro.
Publicația Reuters a publicat în urmă cu câteva zile un document intern al Departamentului pentru Securitate Internă, unde era estimat că valoarea construcției ar putea ajunge la 21,6 miliarde de dolari.
Liderul SUA a promis încă din timpul campaniei că va ridica zidul la granița dintre Statele Unite și Mexic, aceasta fiind considerată una dintre cele mai importante promisiuni făcute de acesta. Trump a mai spus că îi va obliga pe liderii mexicani să ramburseze costurile pentru ridicarea construcției.