Donald Trump și Recep Erdogan se aliază în lupta împotriva Statului Islamic: Turcia și SUA vor să acționeze împreună în orașele siriene Al-Bab și Raqqa

Donald Trump și Recep Erdogan se aliază în lupta împotriva Statului Islamic: Turcia și SUA vor să acționeze împreună în orașele siriene Al-Bab și Raqqa

Președintele american Donald Trump a avut marți seară o conversație telefonică cu omologul său turc Recep Erdogan. Ofensiva împotriva jihadiștilor din Statul Islamic și situația din SIria au fost temele principale ale discuției dintre cei doi șefi de stat, anunță Reuters.

Turcia și Statele Unite au decis ca să conclucreze în acțiunile îndreptate împotriva jihadiștilor prezenți în orașele siriene Al-Bab și Raqqa.

De asemenea, cei doi lideri au discutat despre creearea unei zone sigure în Siria și despre criza refugiaților. În privința luptei împotriva teroriștilor, conform unor oficiali turci, președintele Erdogan a cerut Statele Unite să înceteze sprijinul acordat miliției kurde siriene YPG.

Pe tema sprijinului acordat milițiilor kurde de către americani, discuțiile vor fi continuate joi când noul director CIA Mike Pompeo va merge într-o vizită oficială în Turcia. Un alt subiect pe care îl va discuta atunci șeful de la CIA va fi situația clericului Fethullah Gulen, acuzat de către Ankara că ar sta în spatele tentativei de lovitură de stat din iulie anul trecut din Turcia.