Dosar pentru pentru coruperea alegătorilor la Cernavodă. Un membru al comisiei electorale ar fi oferit o sumă de bani unei persoane ce urma să voteze

Dosar pentru pentru coruperea alegătorilor la Cernavodă. Un membru al comisiei electorale ar fi oferit o sumă de bani unei persoane ce urma să voteze
FOTO: Inquam Photos / Octav Ganea

Polițiștii din Cernavodă au întocmit dosar penal pentru coruperea alegătorilor. Totul s-a întâmplat după ce un membru al comisiei electorale dintr-o secție de votare din ar fi încercat să ofere o sumă de bani unui alegător, anunță IPJ Constanța, informează Agerpres.

În cursul zilei de duminică, 27 septembrie, polițiștii din Cernavodă au fost sesizați cu privire la faptul că un membru al comisiei electorale din secția de votare nr. 275, ce se afla în incinta unității, ar fi oferit o sumă de bani unui alegător, pentru a-și exercita dreptul la vot.

Polițiștii au început cercetprile în acest caz, însă în urma audierilor s-ar fi stabilit faptul că persoana în cazuă ar fi avut o datorie de 15 lei față de o alăt persoană, cu care s-a întâlnit întâmplător în secția de votare. Acesta i-ar fi înmânat datoria chiar acolo, în momentul în care s-au întâlnit.

În acest context, polițiștii din Cernavodă au întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de corupere a alegătorilor. În continuare sunt efectuate cercetări pentru a se stabili ce s-a întâmplat de fapt în interiorul secției de vot, scrie sursa citată mai sus.