Emiratele Arabe Unite trec la weekend-ul sâmbătă-duminică și la săptămâna de lucru de patru zile și jumătate

Emiratele Arabe Unite trec la weekend-ul sâmbătă-duminică și la săptămâna de lucru de patru zile și jumătate
Foto: Pixabay.com

Emiratele Arabe Unite au decis să treacă la weekend-ul sâmbătă-duminică, în loc de vineri-sâmbătă, având în vedere și o săptămână de lucru de patru zile și jumătate, a anunțat marți agenția oficială de presă WAM, citată de Le Figaro.

„Emiratele Arabe Unite sunt prima țară din lume care introduce o săptămână de lucru mai scurtă de cinci zile”, a transmis WAM. În majoritatea țărilor arabe, weekend-ul are loc vineri și sâmbătă.

În afara celor două zile libere de sâmbătă şi duminică, locuitorii EAU vor avea o jumătate de zi suplimentară de odihnă de vineri după-amiaza, ziua marii rugăciuni săptămânale în ţările musulmane.

„Acest weekend prelungit face parte din eforturile guvernului Emiratelor de a ameliora echilibrul între muncă şi viaţa personală (…), precum şi de a creşte performanţele ţării în materie de competitivitate economică”.

Federaţia va deveni singura ţară din Golf cu un weekend sâmbătă-duminică

„Săptămâna de lucru naţională” va fi obligatorie pentru sectorul public începând din ianuarie.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`