O fetiță a devenit eroină la opt ani, după ce a bătut cu bâta de baseball un hoț înarmat care voia să jefuiască magazinul tatălui ei din orașul Maplewood, Minnesota.
The Independent scrie că tatăl fetei închidea magazinul atunci când un individ a intrat cu un pistol cu bile și a început să amenințe. Hoțul a fost identificat ca fiind Conchobhar Morrel, în vârstă de 37 de ani.
„(Morell) a pus pistolul pe masă, mi-a cerut să-i dau toți banii și tot ce era în casă, i-am spus că da, îți voi da totul”, a declarat managerul magazinului.
Managerul i-a transmis lui Morrel că îi înmânează toți banii pe care îi are, tot ce își dorea era ca fiica lui să fie bine.
După ce hoțul a mers în spatele tejghelei, unde se afla și micuța de opt ani, tatăl ei a reacționat și l-a lovit pe infractor.
„Sunt tată, nu o să las să se întâmple asta”, a spus acesta.
În timp ce tatăl băiatului îl imobiliza pe hoț, fetița a ieșit de sub tejghea cu o bâtă de baseball și l-a lovit de mai multe ori pe Morell.
„În ziua aceea, doar am vrut să plâng”, a declarat bărbatul pentru CBS News. „Când am văzut videoclipul, nu mă așteptam să facă asta. Mă așteptam ca o fetiță să plângă, să țipe”.