Europa încă nu dispune de suficiente doze pentru a opri al treilea val doar prin vaccinare, spune ministrul german al sănătății. Germania ar putea introduce noi restricții anti-coronavirus

Europa încă nu dispune de suficiente doze pentru a opri al treilea val doar prin vaccinare, spune ministrul german al sănătății. Germania ar putea introduce noi restricții anti-coronavirus
foto: Hepta.ro / DPA Images / Michael Kappeler

Ministrul german al sănătății a avertizat că Europa încă nu are la dispoziție suficiente doze de ser anti-COVID-19 pentru a opri al treilea val pandemic doar prin vaccinare. Jens Spahn a făcut această declarație vineri, în ziua în care Germania a reluat imunizarea cu serul AstraZeneca, după patru zile de întrerupere.

Ministrul german al sănătății, de părere căEuropa încă nu dispune de suficiente doze pentru a opri al treilea val doar prin vaccinare

„O analiză onestă a situației arată că încă nu există suficiente vaccinuri în Europa pentru a opri al treilea val doar prin vaccinare”, a afirmat Jens Spahn, potrivit Euronews.

„Chiar dacă livrările de comenzi UE sunt fiabile acum, vor trece câteva săptămâni înainte ca grupurile aflate la risc să fie pe deplin vaccinate”, a adăugat el. „Abia atunci putem vorbi despre deschiderea societății”, mai spune ministrul german.

În weekendul trecut, AstraZeneca anunța reduceri suplimentare la livrările de vaccin anti-COVID-19 către Uniunea Europeană, invocând restricții de export.

Franța și Italia s-au alăturat Germaniei în reluarea vaccinării cu serul AstraZeneca, vineri, după verdicul pozitiv emis de Agenția Europeană a Medicamentului pe fondul suspiciunilor legate de apariția unor cazuri de tromboză la persoane care au primit doze din acest vaccin. La fel au făcut și Bulgaria, și Slovenia. La rândul lor, Spania, Portugalia și Țările de Jos au anunțat că vor face același lucru, însă de săptămâna viitoare.

În schimb, Norvegia, Suedia și Danemarca mențin suspendarea vaccinării cu serul AstraZeneca, după ce o serie de anchete separate au sugerat o legătură cu un număr mic de forme severe de boală.

EMA a ajuns, joi, la concluzia că vaccinul AstraZeneca este „sigur și eficient”, și că „beneficiile depășesc riscurile” administrării.

Germania ar putea introduce noi restricții anti-coronavirus. O decizie în acest sens ar putea fi luată luni

Jens Spahn, ministrul german al sănătății, a avertizat că numărul infectărilor este în creștere, precum și că noile variante ale coronavirusului reprezintă o pondere mare din îmbolnăviri. Germania a înregistrat peste 17.000 de cazuri confirmate pe un interval de 24 de ore, cu circa 5.000 mai multe decât în urmă cu o săptămână.

Un alt oficial sanitar de rang înalt din Germania a tras un semnal de alarmă cu privire la o creștere „exponențială foarte clară” a infectărilor, îmbolnăviri asociate în special cu răspândirea variantei britanice a coronavirusului.

„Este destul de posibil să avem la Paște o situație similară cu cea pe care am experimentat-o înainte de Crăciun, cu un număr foarte mare de cazuri, multe cazuri serioase și decese, și spitale copleșite”, a afirmat Lars Schaade, vicepreședintele Institutului Robert Koch din Germania.

Angela Merkel și liderii celor 16 landuri germane se vor reuni, luni, pentru a lua o decizie în ceea ce privește posibilitatea de a fi introduse noi restricții.