De la Revoluție până în prezent, România a cunoscut schimbări majore în plan economic și social. Din punct de vedere social se poate constata faptul că nici prostituatele nu mai sunt „ce au fost cândva”. Pe marginea acestui subiect am discutat cu profesorul Tudorel Butoi, psiholog criminalist.
În România anului 2021, prostituția este mai „în floare” ca niciodată, o „industrie” care continuă să ofere „servicii” de o calitate din ce în ce mai ridicată. Deși nu este o activitate legalizată, ea proliferează. Mai mult, atât femeile care practică această meserie nereglementată, cât și populația generală și-a schimbat destul de mult percepția cu privire la „cea mai veche meserie din lume”.
Tudorel Butoi, psiholog criminalist la Poliția Capitaleitimp de aproape trei decenii, continuă să urmărească fenomenul. În opinia sa, destructurarea rețelelor de proxenetism atrage alte probleme: prostituatele „de lux”, care au căpătat un statut socialdezirabil în rândul tinerilor, în special pentru cei din mediile defavorizate, vor rămâne fără loc de muncă.
„S-a schimbat percepția publică față de prostituție. Ușor, ușor, prostituata începe să ocupe locul gheișelor, femei frumoase, care petrec timpul în săli de masaj, care au respect față de ele, care se botoxează. Nu mai e simpla prostituată din colț. Acum, fără 1.000 de euro nu te mai apropii de o escortă.
Mai mult, încep puștoaicele de 14-15 ani să le copieze. Dacă intri pe Tik Tok, vezi cel mai bine. E un studiu de psihologie.
Vine DIICOT-ul, destructurează rețeaua, îi bagă la închisoare pentru proxenetism, camătă, iar apoi, fetele întreabă ‘noi, diseară ce mâncăm? Că din conservă, noi nu mai știm să mâncăm, nu vedeți ce unghii avem?'”, a declarat Tudorel Butoi pentru B1.ro.