Autoritățile ruse au pus-o în fața unei alegeri dificile pe mama lui Alexei Navalnîi, oferindu-i un ultimatum cu privire la modul de înmormântare a fiului său. Noutățile apar la aproape 7 zile de la decesul disidentului, în care familia a insistat să primească cadavrul. Potrivit Sky News, Lyudmila Navalnaya trebuie să decidă dacă acceptă o înmormântare secretă sau nu va intra deloc în posesia trupului neînsuflețit care prezintă vânătăi, iar acesta va fi înmormântat de către autorități într-o colonie penală.
„În urmă cu o oră, un anchetator a sunat-o pe mama lui Alexei și i-a dat un ultimatum. Fie ea este de acord cu o înmormântare secretă în termen de trei ore, fără o despărțire publică, fie Alexei va fi înmormântat în colonia penitenciară”, a declarat purtătoarea de cuvânt a defunctului lider al opoziției, Kira Iarmich, pe X (fostul Twitter).
Bătrâna a publicat un material video în care a dezvăluit că fost condusă la morga unde se află fiul ei și i-a fost arătat cadavrul. Aceasta a insistat să i se permită o înmormântare fără condiții, însă a fost amenințată că, dacă insistă, autoritățile vor face corpul să dispară. Kira Yarmysh, purtătoarea de cuvânt a lui Navalnîi, a dezvăluit că Lyudmila Navalnaya a refuzat să negocieze cu Comitetul de Investigații. Motivul refuzului se bazează pe convingerea că Comitetul nu deține autoritatea necesară pentru a decide modul și locul de înmormântare a lui Alexei Navalnîi.
BREAKING: The mother of Alexey Navalny, Lyudmila Navalnaya, has been shown her son’s body and she says that Russia is blackmailing her by setting conditions on how he must be buried.
She visited the morgue in Russia on Wednesday and said that authorities are trying to arrange… pic.twitter.com/b1CVTmbAft
— Ed Krassenstein (@EdKrassen) February 22, 2024
Lyudmila Navalnaya solicită respectarea legii, care stipulează că anchetatorii trebuie să predea cadavrul familiei în termen de două zile de la stabilirea cauzei decesului. Ea insistă ca autoritățile să permită desfășurarea înmormântării și a slujbei de comemorare conform obiceiurilor tradiționale, subliniind dorința de a păstra demnitatea și respectul față de memoria fiului său.
Unul dintre creatorii substanței otrăvitoare Noviciok, Vil Mirzayanov, spune că este puțin probabil ca trupul lui Alexei Navalnîi să fie dat mamei sale, în cazul otrăvirii, asta pentru că urmele utilizării substanței mortale sunt aproape imposibil de îndepărtat din corpul unei persoane decedate.