Festivalul de Oameni Urâți din Italia, atracție locală: „E despre cum să nu te iei în serios și să lupți împotriva noțiunii de frumusețe ca o calitate pur estetică” (FOTO)

Festivalul de Oameni Urâți din Italia, atracție locală:  „E despre cum să nu te iei în serios și să lupți împotriva noțiunii de frumusețe ca o calitate pur estetică” (FOTO)
foto:www.vice.com

Într-un sat mic din regiunea estică a Italiei, Piobbico ține anul Festivalul Urâților. Sute de oameni se adună în fiecare an pentru a-l alege pe următorul președinte al Asociației Globale pentru Oameni Urâți.

Înființat în 1879 și promovat ca agenție de matrimoniale pentru femeile singure ale orașului, clubul este, în prezent, o asociație globală cu 25 de birouri și peste 30 de mii de membri la nivel mondial, al căror scop este să lupte împotriva cultului frumuseții promovat de societatea actuală, scrie Vice.com.

„Organizația noastră e despre cum să nu te iei în serios și să lupți împotriva noțiunii de frumusețe ca o calitate pur estetică", a explicat actualul președinte Gianni Aluigi. „E clar că membri noștri nu sunt urâți în sensul clasic. Poate că nu sunt frumoși, dar noi facem mișto de asta."

Gianni a precizat că prin existența acestui club încearcă să combată prejudecățile de orice fel ale lumii moderne.

„Iar când zic prejudecăți, mă refer la o groază de variante. Nu doar la cea care are legătură cu felul în care arăți, ci și la cele împotriva homosexualilor, imigranților, musulmanilor… orice minoritate din lume”, a adăugat Gianni.

Membri acestui grup, printre altele, luptă împotriva cultului frumuseții din sport, împotriva discriminării copiilor supraponderali la școală și se strâng în micul orășel italian unde participă la paradă și se distrează în stilul lor.

Tags: