Jeff Bezos, fondatorul site-ului Amazon, a anunţat, miercuri, că a recuperat de pe fundul Oceanului Atlantic motoarele rachetei din misiunea Apollo 11, care l-a ajutat pe astronautul Neil Armstrong să ajungă pe Lună în 1969.
Motoarele zăceau pe fundul oceanului de peste 40 de ani și au fost recuperate cu ajutorul unui sonar sofisticat de 4.267 de metri, scrie AFP.
„Am găsit atât de multe lucruri. Am descoperit o minune submarină – o incredibilă sculptură de motoare F-1 întrepătrunse, care spun povestea unui sfârşit violent şi exploziv, un fel de testament pentru programul Apollo”, a scris Jeff Bezos pe blogul său, după trei săptămâni petrecute pe mare pentru această misiune, denumită Bezos Expeditions.
Fondatorul site-ului Amazon a precizat că numerele din seria de origine a motoarelor au dispărut în urma eroziunii, făcând ca identificarea lor să fie dificilă, însă echipa lui va încerca să le restaureze.
„Obiectele în sine sunt magnifice. Am fotografiat foarte multe obiecte frumoase la faţa locului şi am recuperat multe piese”, a adăugat Bezos.
El a mai afirmat că echipa lui deține suficiente componente pentru a expune motoarele, iar restaurarea acestora va pune capăt procesului de coroziune.
„Vrem ca materialul să îşi spună propria poveste, mai ales despre întoarcerea în atmosferă, cu o viteză de peste 8.500 kilometri pe oră şi impactul care a urmat cu suprafaţa oceanului”, a explicat antreprenorul american.
Deși misiunea Bezos Expeditions a fost finanţată din fonduri private, motoarele vor rămâne în proprietatea NASA.