Președintele Franței, Francois Hollande, a anunțat că va trimite în Golful Persic portavionul Charles de Gaulle, care se află în prezent în estul Mării Mediterane, potrivit mediafax.
„Peste câteva zile veţi ajunge într-o nouă zonă, veţi asuma responsabilităţi alături de aliaţii noştri din cadrul coaliţiei”, a declarat Hollande echipajului portavionului. Portavionul Charles de Gaulle urmează să preia sarcini ale unei nave militare americane din Golful Persic. „Operaţiunile de combatere a terorismului vor continua până în martie”, a subliniat François Hollande.
„După atacurile laşe care au vizat ţara noastră, am decis intensificarea luptei împotriva reţelei Daesh (n.red. – Stat Islamic). Au fost efectuate 120 de raiduri aeriene şi toate au reuşit”, a spus liderul de la Paris.
După atentatele de la Paris, în care au murit 130 de persoane, Franța a intensificat raidurile antiteroriste în Siria şi Irak.