Franța: Se cer pedepse de până la 18 ani de închisoare pentru o rețea care furniza jihadiști în Siria

Franța: Se cer pedepse de până la 18 ani de închisoare pentru o rețea care furniza jihadiști în Siria
Foto: ilgiornale.it

Parchetul din Paris a cerut luni o pedeapsă de 18 ani de închisoare împotriva lui Salim Benghalem, unul din susținătorii Statului Islamic judecat pentru rolul său într-o filieră care furniza militanți jihadiști spre Siria în anul 2013, transmite Reuters.

Procesul a început marți, 1 decembrie, după atentatele de la Paris din 15 noiembrie, care au fost soldate cu 130 de morți.

 Făcând o paralelă cu atacul din 2012 de la Toulouse în care au fost ucise șapte persoane, procurorul Arnaud Faugere l-a descris pe Salim Benghalem ca o ‘amenințare’ pentru Franța.

Salim Benghalem, în vârstă de 35 de ani, este vizat de un mandat de arestare internațional și se află din septembrie 2014 pe lista ‘combatanților teroriști străini’ căutați de SUA.

Conform declarațiilor soției sale Salim Benghalem luptă în Siria și ia parte la interogarea prizonierilor. Acesta i-ar fi spus femeii că nu vrea să se întoarcă în Franța și că vrea să moară martir.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`