Presa germană scrie despre fraude de o sută de milioane de euro, cu alocații pentru copii “fantomă”, din România și Bulgaria.
Li se întocmesc documente false potrivit cărora ar trăi și ar merge la școală în Germania.
“În regiuni ca Bazinul Ruhr, Berlin, Mannheim, Offenbach sau Magdeburg s-au răspândit infracțiunile după următorul model: un grup organizat falsifică contracte de muncă, acte de identitate și certificate de naștere, pe care le depune apoi la aceste case germane pentru familie, responsabile cu plata alocațiilor pentrucopii. Infractorii primesc astfel alocațiile, deși copiii pentru care le cer nu trăiesc în Germania, nu sunt înscriși la școli sau grădinițe germane, iar părinții lor nici nu lucrează în Germania, ca atare nefiindîndeplinite practic condițiile de acordare a acestor bani”, scrie DW.com.
Fraudarea reușește atât de bine în prezent în Germania din cauza sistemului de protecție a datelor, care nu permite practic schimb de informații între autoritățile sociale și celelalte structuri din societatea germană: birouri civice, poliție, școli, agenția muncii.