Graţierea de către Trump a patru americani care au ucis civili irakieni încalcă legislaţia internaţională, consideră experții ONU

Graţierea de către Trump a patru americani care au ucis civili irakieni încalcă legislaţia internaţională, consideră experții ONU
Foto: Hepta - Zuma Press / Brian Cahn

Președintele Donald Trump a încălcat obligaţiile Statelor Unite în cadrul legislaţiei internaţionale prin grațierea celor patru americani condamnaţi pentru uciderea unor civili irakieni în timp ce lucrau drept contractori, în 2007, consideră experţi în drepturile omului ai Naţiunilor Unite, transmite Reuters.

”Aceste graţiei încalcă obligaţiile Statelor Unite în conformitate cu legislaţia internaţională şi la nivel mai larg subminează legislaţia umanitară şi drepturile omului la nivel global”, au spus aceştia.

Cei patru, care lucrau la firma privată de securitate Blackwater, deţinută de fratele secretarului pentru educaţie din cabinetul Trump, au fost incluşi într-un val de graţieri anunţate de Casa Albă.

”Graţierea contractorilor Blackwater este un afront adus justiţiei şi victimelor masacrului din piaţa Nisour şi familiilor lor”, a afirmat Jelena Aparac, preşedinte al unui grup de lucru al Naţiunilor Unite privind folosirea mercenarilor, într-un comunicat.

Convenţia de la Geneva obligă statele să tragă la răspundere criminalii de război, chiar şi atunci când acţionează în calitate de contractori ai unor firme de securitate, au spus experţii Naţiunilor Unite.

Graţierile au fost criticate puternic în Statele Unite. Generalul David Petraeus şi Ryan Crocker, respectiv comandantul forţelor SUA şi ambasatorul american în Irak la momentul respectiv, au afirmat că graţierile sunt o acţiune ”extrem de dăunătoare, care spune lumii că americanii pot comite în străinătate, cu impunitate, cele mai odioase crime”.

Într-o declaraţie în care a anunţat graţierile, Casa Albă a afirmat că acestea ”sunt susţinute de mare parte din populaţie” şi de un număr de parlamentari republicani.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`